05.11.2020 00:21

"Conducerea MAI, rezistentă la reformă!"


Galerie foto

❚ ,,Dacă în teritoriu avem un dialog foarte bun, de exemplu la nivelul județului Dâmbovița există un dialog foarte bun cu conducerea Poliției, la nivel central, între conducerea ministerului și conducerea sindicatului, dialogul este aproape inexistent. Faptul că sunt puși politic dăunează grav activității sindicale”

 

VIOLETA STANCIU

 


 

,,Există o rezistență la nou din partea conducerii MAI, există o rezistență la reformă”! Cel puțin așa susține liderul de sindicat al polițiștilor dâmbovițeni, Florin Bălan, care ne-a declarat că nu se dorește o reformă reală a ministerului de resort. Problema aceasta este veche în sistemul polițienesc, iar dintre miniștrii, ce-i drept foarte mulți, care s-au perindat pe la conducerea MAI, în ultimii 30 de ani, foarte puțini au înțeles problemele reale ale polițiștilor. În opinia președintelui Sindicatului Polițiștilor Dâmbovița, Florin Bălan cel mai performant ministru al MAI a fost Doru Viorel Ursu, ,,care a început dotarea Poliției și care a rămas în analele Poliției ca un ministru foarte receptiv”. ,,Foarte greu conducerea MAI, și în general politicul, răspunde la noutăți și la dorința membrilor de sindicat, a polițiștilor în general și nu numai, de a veni cu noutăți, de a veni cu rezolvarea unor probleme arzătoare prin mijloace și metode moderne. Deci există o rezistență la nou din partea conducerii MAI, există o rezistență la reformă, nu se dorește o reformă reală a ministerului. Iată că avem un statut care a fost modificat de atâtea ori încât dacă îi întrebăm pe cei din conducerea ministerului nici ei nu mai știu. Și atunci dacă nu ai o legislație clară este foarte greu să faci ceva peste noapte. Statutul a fost modificat de atâtea ori încât nu se mai știe... Cu ministrul MAI, Marcel Vela nu există un dialog constructiv... Dacă în teritoriu avem un dialog foarte bun, de exemplu la nivelul județului Dâmbovița există un dialog foarte bun cu conducerea Poliției, la nivel central, între conducerea ministerului și conducerea sindicatului, dialogul este aproape inexistent. Faptul că sunt puși politic dăunează grav activității sindicale. E foarte greu să te adaptezi la un minister așa de mare care are o mulțime de probleme nerezolvate de ani de zile. Miniștrii ai MAI care să ne înțeleagă problemele au fost foarte puțini. Un exemplu este Doru Viorel Ursu, care a fost primul ministru de Interne care a început dotarea Poliției și care a rămas în analele Poliției ca un ministru foarte receptiv. Este cunoscută poziția dumnealui, pentru că a adus prima dată acele autoturisme Renault, Daciile, stațiile de emisie. Adică s-a făcut imediat după revoluție o dotare a Poliției, pentru că noi veneam din urmă cu multe lucruri care erau expirate”, ne-a declarat președintele Sindicatului Polițiștilor Dâmbovița, Florin Bălan.