29.07.2016 00:17

Concursul Național "Democrație și toleranță" și-a desemnat câștigătorii

Concursul Național
Galerie foto

❚ Organizat de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, Concursul Național „Democrație și toleranță” a reunit cei mai buni elevi la nivel național în domeniul educației civice ❚ Premiul I a revenit i echipajului Școlii „I.G. Duca” din București, pe locul II s-au clasat elevii dâmbovițeni de la Școala „M. Viteazul” din Pucioasa, iar pe locul III – Colegiul „M. Eminescu” din Suceava ❚ Au mai fost oferite 16 premii speciale ale Fundației Origini Carpatice, 5 ale Institutului Român pentru Drepturile Omului și premiul special al Sindicatului Liber Învățământ Dâmbovița

VIRGIL VOINESCU


Competiție de educație civică de nivel național pentru elevii din cursul primar și gimnazial, Concursul Național „Democrație și toleranță”, organizat în perioada 25-28 iulie de Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița la Târgoviște, și-a desemnat ieri câștigătorii, reuniunea festivă având loc la Teatrul „Tony Bulandra”. Cele 35 de echipaje, formate din 105 elevi, au așteptat cu emoție întâlnirea cu juriul de concurs: Adrian Bulgaru - președinte și reprezentantul Institutului pentru Drepturile Omului, Eugen Stoica - președinte executiv și director în Ministerul Educației, Valeriu Șușnea - membru al juriului și reprezentant al Inspectoratul Școlar Județean Buzău. Au mai fost prezenți prof. Sorin Ion - inspector școlar general la IȘJ Dâmbovița, prof.dr. Gabriela Istrate - inspector școlar adjunct IȘJ Dâmbovița, insp. Marian Curcuescu – de la IȘJ Dâmbovița.

Primele trei echipaje

Municipiul București și echipajul Școlii Gimnaziale „I.G. Duca”, alcătuit din Daria Catinca Anghel, Diana Maria Mușat și Maria Sara Vulpescu, au fost marii câștigători ai acestei importante competiții școlare, plecând acasă și cu premiul I oferit de Ministerul Educației, al Institutului Român pentru Drepturile Omului, al Fundației Origini Carpatice Buzău și al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița și cu trofeul „Democrație și toleranță” ediția 2016. Județul Dâmbovița și echipajul Școlii Gimnaziale „Mihai Viteazul” din Pucioasa, alcătuit din Adriana Dincă, Maia Cristina Andra Cuculea și Bianca Teodora, s-au clasat pe locul al doilea, obținând totodată și premiul special oferit de Sindicatul Liber Învățământ Dâmbovița, de altfel înmânat copiilor de președintele SLÎ, prof. Emil Poamă. Premiul al treilea, oferit de Ministerul Educației, de Institutul Român pentru Drepturile Omului, Fundația Origini Carpatice Buzău și IȘJ Dâmbovița, a revenit județului Suceava și Colegiului Național „Mihai Eminescu”.

Premii speciale și diplome pentru participanți

Concursul Național „Democrație și toleranță” a reunit cei mai buni elevi la nivel național în domeniul educație civică. În această ediție de concurs au mai fost oferite concurenților trei mențiuni de către MEN, IRDO, Fundația Origini Carpatice Buzău și IȘJ Dâmbovița, ele fiind obținute de Școala Gimnazială Râmnicu Vâlcea, Colegiul Național „Mircea Eliade” din Reșița și Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” din Galați, dar și 16 premii speciale oferite de Fundația Origini Carpatice, și 5 oferite de Institutul Român pentru Drepturile Omului, aceste distincții fiind înmânate câștigătorilor de președintele și membrii juriului și de inspectorul școlar general al IȘJ Dâmbovița.

În cadrul festivității de premiere, au mai fost oferite diplome conducerilor de instituții care au contribuit la buna organizare a acestei activități educative, între acestea: Instituția Prefectului, Consiliul Județean Dâmbovița, Primăria Târgoviște, Crucea Roșie Dâmbovița, IȘJ Dâmbovița, SLÎ Dâmbovița, președintelui Comitetului de părinți de la Școala Coresi Târgoviște pentru sprijinul acordat, dar și profesoarei Gabriela Diaconescu, drept recunoștință pentru rezultatele obținute cu elevii dâmbovițeni de-a lungul timpului și cu precădere în anul 2015 când, la acest concurs, la Deva, cu echipajul Școlii din Pucioasa, a obținut locul I pe țară.