30.12.2019 00:08

Concluziile lui Gabi Paraschiv la finalul anului

Concluziile lui Gabi Paraschiv la finalul anului
Galerie foto

❚ Formația morenară este în vacanță până pe 20 ianuarie, atunci când este programată reunirea lotului. ❚ „E nevoie de minim un an ca o echipă să funcționeze așa cum trebuie. Important e ca la sfârșit să fii acolo unde îți dorești, nu pe parcurs”, a spus antrenorul morenar. ❚ „Sunt convins că putem recupera diferența față de primul loc, dar sunt multe aspecte de luat în calcul, pentru că așa cum am spus, seria e echilibrată, se va decide în ultimele etape”, a mai transmis Paraschiv.

 

COSMIN SAVA

 


 

Anul 2019 a început cu Flacăra Moreni pe loc retrogradabil în Liga a III-a, dar echipa pregătită de Gabi Paraschiv a terminat cu bine sezonul precedent, iar în stagiunea actuală se clasează pe locul 4 la finalul turului. Formația morenară este în vacanță până pe 20 ianuarie, atunci când este programată reunirea lotului. Pe pagina oficială de Facebook a echipei morenare a fost publicat un interviu cu Gabi Paraschiv, în care a vorbit despre prestația echipei din tur, dar și despre planurile de viitor. Ca un amănunt important, vor avea loc lucrări de modernizare ale vestiarelor din bătrânul stadion morenar.

„Important este ce facem noi”

„Seria noastră este cea mai echilibrată, avem cel mai bun nivel din Liga a III-a la noi în serie. Echipele sunt foarte apropiate valoric și orice formație care adună două sau trei victorii consecutive poate ajunge în fruntea clasamentului. Cele două echipe din fruntea clasamentului au avut un parcurs aproape perfect, dar au avut sincope, cu siguranță se vor mai pierde multe puncte, dar important este ce facem noi. Echipa este formată din mulți jucători noi, au adus un plus echipei noastre, au legat multe meciuri bune, dar e normal ca la un moment dat să apară o cădere, pentru că e o echipă nouă, care nu are relații de joc, așa cum ar trebui să fie. E nevoie de minim un an ca o echipă să funcționeze așa cum trebuie. Important e ca la sfârșit să fii acolo unde îți dorești, nu pe parcurs”, a spus antrenorul morenar.

„Momentul când am ajuns pe primul loc a fost cel mai greu de gestionat”

„În ziua de astăzi trebuie să fii atent la ceea ce joacă adversarul, dar la nivelul acesta e foarte greu să obții informații despre adversari. Cred că sistemul 4-3-3 pune mai bine în evidență calitățile jucătorilor noștri. Important este cum ne apărăm, pentru că din primele cinci echipe avem cea mai slabă apărare, nu mă refer aici doar la linia de fundași, toată echipa trebuie să facă faza defensivă. Momentul când am ajuns pe primul loc a fost cel mai greu de gestionat, nu e greu să ajungi acolo, e foarte important ce faci după, pentru că trebuie să muncești mult mai mult. M-am obișnuit ca mulți jucători să plece în pauzele competiționale, la început mi s-a părut ciudat, dar fiecare știe ce e mai bine pentru el, orice jucător este de înlocuit, așa cum și eu sunt de înlocuit. Important e ca echipa să meargă din ce în ce mai bine. Sunt câțiva jucători cu care avem câteva contacte, încercăm să îi aducem aproape de proiectul nostru, dar aș vrea să promovăm și mai mulți tineri, dar aceștia aleg tot mai greu fotbalul, au alte priorități”.

„Primăria va începe modernizarea vestiarelor”

„Autoritățile locale au oferit ceea ce a fost nevoie, ne-au susținut, este și meritul dânșilor că susțin acest fenomen. E un plus faptul că am avut o susținere financiară mai mare, dar în vestiar situația a fost mai greu de gestionat, pentru că banii trebuie gestionați cu inteligență, băieții poate au înțeles puțin greșit aceste lucruri de care se bucură. Ne dorim să promovăm, dar e nevoie de un proiect pe termen lung, pentru că ați văzut ce se întâmplă cu echipe care nu joacă la ele acasă. Trebuie să fim foarte atenți, una e să promovezi și să mergi în altă parte să joci. E nevoie de organizare, sper să punem toate lucrurile la punct în această pauză. Primăria va începe modernizarea vestiarelor, dânșii se vor ocupa de acest aspect, au început aceste demersuri, dar va dura. E foarte important că suporterii vin la meci, vrem să le oferim condiții bune de găzduire și un spectacol fotbalistic plăcut. Sunt convins că putem recupera diferența față de primul loc, dar sunt multe aspecte de luat în calcul, pentru că așa cum am spus, seria e echilibrată, se va decide în ultimele etape. E important cum vom gestiona această perioadă, atât din punct de vedere organizatoric, cât și al staffului, al jucătorilor, dacă lucrurile vor decurge normal, atunci cu siguranță vom recupera această diferență”, a încheiat Gabi Paraschiv.