25.11.2019 00:21

Concert "Comori ale Romanței", la malul Mării Negre

Concert
Galerie foto

❚ Recitalurile de romanțe, anume construite pentru a omagia patrimoniul poetic național și anul omagial al satului românesc, au fost aplaudate la scenă deschisă ❚ Se poate spune, fără teama de a exagera, că timp de 2 ore și jumătate, publicul meloman al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța s-a bucurat de un adevărat regal emoționant, cum doar Romanța poate oferi prin sublimul ei poetic și muzical

 

A.V.


Melomanii de la Pontul Euxin s-au bucurat vineri seara de grația și de eleganța Romanței datorită Concertului Extraordinar „Comori ale Romanței”, care s-a desfășurat într-o minunată ambianță scenografică în sala Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, în cadrul ediției a 45-a a Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului. Distribuția concertului a fost foarte apreciată de numeroșii spectatori care au înfruntat vremea rece de la malul Mării Negre pentru a se bucura de călduroasa îmbrățișare a Romanțelor interpretate cu deosebită sensibilitate de artiști îndrăgiți ai scenei lirice constănțene: Daniela Vlădescu, Gabriela Dobre, Bogdan Ocheșel, alături de colegii lor laureați ai Festivalului Național „Crizantema de aur”: Mihaela Ionescu, Iulian Bratu și Mădălin Băldău, acompaniați cu rafinament la pian de maestrul Lucian Vlădescu.

 

Prezentarea concertului a fost realizată de Alina Mavrodin Vasiliu, care a susținut și un foarte apreciat recital „Romanțe de aur”. Recitalurile de romanțe, anume construite pentru a omagia patrimoniul poetic național și anul omagial al satului românesc, au alternat cu momentele magice „Harpa cu romanțe”, oferite de Cristina Munteanu și aplaudate la scenă deschisă. Se poate spune, fără teama de a exagera, că timp de 2 ore și jumătate, publicul meloman al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța s-a bucurat de un adevărat regal emoționant, cum doar Romanța poate oferi prin sublimul ei poetic și muzical.

 

Concertul „Comori ale Romanței” de la Constanța de vineri, 22 noiembrie a.c., este al patrulea din seria celor susținute deja în cadrul Programului Național de Concerte „Romanța ne unește”, derulat sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și care au avut loc la Târgoviște (19 octombrie), Cluj (31 octombrie) și Craiova (9 noiembrie). După Muntenia, Ardeal, Oltenia și Dobrogea, programul va continua cu spectacolele din Moldova, de pe ambele maluri ale Prutului: Iași (9 decembrie) și Chișinău (12 decembrie), care vor fi susținute de valoroși interpreți ai Romanței, laureați ai festivalurilor „Crizantema de aur” sau „Crizantema de argint”.

Se cuvine să amintim că, și la Constanța, spectatorii au fost încântați să primească la intrarea în sala de concerte a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”, împreună cu programul de sală, broșura „Muzeul «Casa Romanței» - ambasadă a culturii la Târgoviște”, o veritabilă invitație de a vizita acest muzeu al Romanței, din Târgoviște, unic în România, care probează cu documente inedite istoria excepțională a Romanței și a Festivalului Național „Crizantema de aur”.

Aplauze călduroase la scenă deschisă au primit și organizatorii Programului Național de Concerte „Romanța ne unește”: Primăria și Consiliul Local Municipal Târgoviște, Teatrului Municipal „Tony Bulandra” Târgoviște, precum și instituțiile implicate în realizarea programului: Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, Opera Română Craiova, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” din Chișinău, Școala Populară de Arte „Titel Popovici” din Iași, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Primăria Municipiului București și Centrul pentru Seniori al Municipiului București, partenerii media: TVR, RADIO ROMÂNIA și Revista „Actualitatea muzicală” a UCMR, precum și sponsorii: Sponsor oficial: COTNARI; Sponsori: CONPET, FUNDAȚIA „HENRY MăLINEANU” și EUROGAS PRESCOM.