02.06.2020 00:08

Competiție înghețată la baschet

Competiție înghețată la baschet
Galerie foto

❚ Federația Română de Baschet a luat decizia corectă prin neacordarea titlului de campioană pentru ediția 2019/2020. În fazele eliminatorii se poate întâmpla orice, aici nu mai contează punctele acumulate în sezonul regulat ❚ La volei situația stă puțin diferit, iar competiția este structurată fără faze eliminatorii, doar punctele contează. În acest caz, în condițiile în care toată lumea a jucat cu toată lumea, s-a declarat o campioană, Volei Alba Blaj ❚ Echipele au reprezentanți votați democratic în structurile de conducere ale federației, așa cum îl are și CSȘ Târgoviște pe Cătălin Tănase la baschet. Reprezentanți îndreptățiți să ia niște decizii. La volei nu e nimeni de la Târgoviște în board-ul federației, iar asta s-a văzut ❚ Președintele Chindiei a avut, la rându-I, o reacție în contradicție cu o deciziei a Ligii Profesioniste de Fotbal, care a decis continuarea competiției. Marcel Ghergu s-a aliat unui grup majoritar din play-out și nu a contestat public o hotărâre a structurii supreme de conducere la nivel național


COSTIN MIHAI

 


 

Suntem pe aceeași lungime cu directorul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, Cristian Savu. Federația Română de Baschet a luat decizia corectă prin neacordarea titlului de campioană pentru ediția 2019/2020. În fazele eliminatorii se poate întâmpla orice, aici nu mai contează punctele acumulate în sezonul regulat. Practic, se ia de la zero, cu singurul posibil avantaj, de a juca un eventual meci decisiv pe teren propriu. CSM Târgoviște a terminat faza a doua a sezonului regulat pe locul 4 și s-ar fi luptat pentru o poziție în semifinale cu Olimpia CSU Brașov. Concluzie: mergem pe mâna FRB!

La volei e altă mâncare de pește

Nu mai suntem pe aceeași bandă cu Cristi Savu, care extinde comentariile și consideră că o hotărâre similară ar fi trebuit luată și în cadrul Federației Române de Volei. Aici situația stă puțin diferit, iar competiția este structurată fără faze eliminatorii, doar punctele contează. În acest caz, în condițiile în care toată lumea a jucat cu toată lumea, sa declarat o campioană, Volei Alba Blaj. Chiar și la Liga 1 fotbalistică s-ar fi procedat la fel, dacă în joc nu erau interese financiare foarte mari și o presiune uriașă din partea televiziunilor. După ce România a desemnat o campioană la volei, în condiții speciale, impuse de o situție de urgență, și alte țări au procedat identic. Concluzie: mergem pe mâna FRV!

Contează să ai reprezentanți în structurile federale!

Până la urmă, Cristi Savu nu face altceva decât să comenteze situația în funcție de interesele echipelor din club. La volei, existau șanse pentru un loc superior, adică 2 în loc de 3, însă pentru titlu, în niciun caz. Cristi Savu e relativ nou pe funcție și în lumea voleiului românesc, iar vocea sa nu a avut un ecou prea puternic, chit că reprezintă un club important. Până la urmă, fiecare federație este o structură sportivă privată, dar de utilitate publică, cu un Consiliu Director care decide. Echipele au reprezentanți votați democratic în structurile de conducere ale federației, așa cum îl are și CSȘ Târgoviște pe Cătălin Tănase la baschet. Reprezentanți îndreptățiți să ia niște decizii. La volei nu e nimeni de la Târgoviște în board-ul federației, iar asta s-a văzut.

(Aici) Facultatea vieții a bătut studiile universitare

Ca o comparație, și președintele Chindiei a avut o reacție în contradicție cu o deciziei a Ligii Profesioniste de Fotbal, care a decis continuarea competiției. Marcel Ghergu s-a mișcat însă mult mai abil. S-a aliat unui grup majoritar din play-out și nu a contestat public o hotărâre a structurii supreme de conducere la nivel național. Chiar dacă nu are studii universitare ca Savu, Ghergu are facultatea sportului practic la nivel important, dar și facultatea vieții.