25.05.2017 00:55

Compania Regata din Târgoviște a devenit un brand național

Compania Regata din Târgoviște a devenit un brand național
Galerie foto

❚ “Datorăm toate aceste lucruri domnului Ionel Mișu pe care îl comemorăm astăzi, 25 mai 2017. Aceasta este linia pe care dânsul și-a dorit-o, ca firma să se dezvolte, ca Regata să ajungă cât mai departe” (directorul comercial al Companiei Regata, Romeo Arvinte)

 

VIOLETA STANCIU


 

Compania Regata din municipiul Târgoviște, un brand național! Povestea Regata a început în anul 1993 și de atunci, prin ambiție, bună organizare și profesionalism, compania s-a dezvoltat continuu, ajungând ca în cei 24 de ani să devină cel mai mare importator de gresie și faianță din România, să ofere peste 220 de locuri de muncă, să aibă în portofoliu peste 12.000 de repere (produse distincte) și furnizori recunoscuți, dar și să furnizeze materiale de construcții în toată țara.

 

Înregistrând o evoluție spectaculoasă de la un an la altul, Regata România a ajuns în prezent importatorul și distribuitorul numărul 1 în materiale de construcție, fiind totodată un participant constant și activ la foarte multe târguri și expoziții.

 

Toate acestea au ajutat compania să înțeleagă cerințele pieței, nevoile clienților, dar și trendurile. Recunoscută pe plan național de către organizații guvernamentale și nonguvernamentale, compania Regata își reia în fiecare an promisiunea de la care a început povestea de succes: aceea de a oferi clienților produse și servicii de calitate, de a aduce bucurie în fiecare casă.

 

Rămânând fidelă acestor principii, Regata s-a implicat și în susținerea activităților sportive locale, compania fiind sponsorul principal al echipei de fotbal Chindia Târgoviște.

 

“Datorăm toate aceste lucruri domnului Ionel Mișu pe care îl comemorăm astăzi, 25 mai 2017. Aceasta este linia pe care dânsul și-a dorit-o, ca firma să se dezvolte, ca Regata să ajungă cât mai departe. Sunt 5 ani de când l-am pierdut, ne pare foarte rău, ne-am fi dorit să fie aici, alături de noi, să vadă că îi ducem în continuare cu succes ambiția și viziunea, ideea pe care a avut-o. Sunt convins că acolo unde este se bucură și sperăm să-i dăm motive de bucurie în continuare. Noi, cei din familia Regata, îi suntem recunoscători și sperăm ca succesorii să fie mândri de noi. Multe dintre lucrurile care se întâmplă la Regata se datorează domnului Ionel Mișu, chiar dacă dumnealui nu mai există de 5 ani. Vrem să fim alături de oameni, pentru că asta a fost dorința dumnealui. Considerăm că în acești 5 ani am realizat o bună parte dintre lucrurile pe care și le-ar fi dorit. Asta ne motivează și pe noi: să facem și mai mult decât și-a dorit Ionel Mișu”, ne-a declarat directorul comercial al Companiei Regata, Romeo Arvinte, care, la rândul său, a învățat multe de la cel care a fost Ionel Mișu.

5 ani de la trecerea la Domnul a lui Ionel Mișu (Regata)