13.09.2019 00:20

Comori monahale la Runcu

Galerie foto

Ştefan Khalil

Seria dedicată lăcaşurilor sfinte de cult ne trimite astăzi la istoria mai recentă a celor două mănăstiri din Runcu, despre care putem spune că, deşi nu au un trecut îndelungat, sunt extrem de importante pentru patrimoniul spiritual dâmboviţean. Este vorba despre Schitul Runcu Cucuteanca şi Mănăstirea Runcu Leaota. Prima dintre ele, Schitul, este un monument ridicat în primii ani de după Revoluţia din 1989. În jurul acesteia sunt câteva chilii şi o bisericuţă din lemn. Aceasta se regăseşte într-o poiană de aproximativ 1000 de metri pătraţi, printre numeroşi fagi şi brazi, iar zona de acces este destul de dificilă. Zona nu este deloc una sigură, iar din acest motiv rânduiala lăcaşului nu permite rămânerea peste noapte a femeilor şi nici consumul de carne. Din această zonă se poate ajunge şi la masivul Leaota. Schitul a fost reabilitat de curând la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit NIFON. Hramul bisericii este Învierea Domnului, lăcaşul fiind o mănăstire de călugări. La câţiva kilometri de aceasta se află Mănăstirea ,,Adormirea Maicii Domnului”, „Runcu Leaota” sau „Ziduri”. Aceasta se regăseşte în apropierea vechiului drum al carelor voivodale pe unde era trecut hotarul din Ţara Românească în Transilvania, prin culoarul Rucăr – Bran. Construcţia acestea a fost începută în anul 1997, într-o poiană a platoului dealului, şi finalizată în anul 1999. Încă se mai pictează pereţii exteriori ai ctitoriei, aceştia fiind împodobiţi cu icoane. Construcţia bisericii este din lemn, în formă de cruce. Altarul este spaţios în vreme ce catapeteasma sa este din lemn de brad, pe naos existând o turlă deschisă octogonală în interior. Prin iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au fost zidite: un corp de chilii, trapeza, stăreţia, bucătăria şi un arhondaric.