01.07.2016 00:25

Comitet Executiv Național PSD la Târgoviște

Comitet Executiv Național PSD la Târgoviște
Galerie foto

❚ Întâlnirea a avut loc în municipiul reședință de județ ca răsplată pentru social democrații dâmbovițeni care au obținut rezultate foarte bune la alegerile locale din 5 iunie ❚ În cadrul ședinței de partid, s-a discutat ore în șir despre majoritățile făcute în consiliile județene și locale, despre stadiul constituirii acestora, despre relația cu Guvernul Cioloș și UNPR, dar și despre calendarul de acțiuni și evenimente pentru perioada de vară ❚ Fuziunea cu UNPR a fost cel mai discutat și disputat subiect aflat pe ordinea de zi a întâlnirii de la Târgoviște, însă, la final, social democrații au decis în unanimitate să dea o perioadă de răgaz uneperiștilor pentru a se decide încotro s-o apuce ❚ „Le-am propus colegilor mei și au fost de acord toți ca în continuare să ne menținem oferta, pe care nu am schimbat- o niciodată, de a aștepta o poziție clară din partea UNPR, iar dacă vine într-un timp util, suntem deschiși la discuție în continuare”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea, anunțând că în luna iulie se vor lua concediile de vară, iar de la 1 august va începe activitatea politică și de organizare pentru alegerile parlamentare ❚ Profitând de ocazia de a se afla la Târgoviște, conducerea PSD și membrii din CExN au vizitat și cel mai important obiectiv care se construiește aici din fonduri europene și locale, Complexul Turistic de Natație, investiție care a intrat în linie dreaptă și se apropie cu pași repezi de inaugurare

ANA MARIA POPESCU


Liderii centrali ai PSD, președinți de organizații, de consilii județene și primari din țară s-au întrunit ieri la Târgoviște într-o ședință a Comitetului Executiv Național pentru a discuta și a găsi soluții la probleme actuale ale partidului și nu numai. Evenimentul politic fost găzduit de Centrul de Conferințe al Universității Valahia din Târgoviște, după ce liderii PSD au decis să organizeze aici această întâlnire extrem de importantă a partidului, drept răsplată pentru rezultatele foarte bune obținute de Organizația Județeană a Partidului Social Democrat la alegerile din 5 iunie, când practic a „spulberat” PNL-ul local și a obținut majorități clare la Consiliul Județean, Consiliul Municipal Târgoviște și în alte localități ale județului.

Relația PSD cu UNPR și cu ALDE

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a venit la ședința Comitetului Executiv Național de la Târgoviște direct de la Bruxelles, unde participase la reuniunea socialiștilor europeni convocată în contextul Brexitului ce a avut loc în Marea Britanie. Liviu Dragnea a discutat, mai bine de trei ore, cu membrii CExN despre majoritățile făcute în consiliile județene și locale, stadiul constituirii acestora, despre relația cu Guvernul Cioloș și cu Uniunea Națională pentru Progresul României, despre organizarea Conferinței Județene Extraordinare pentru alegerea președintelui și a Biroului Executiv Județean în județele Botoșani, Satu Mare și Brașov, dar și despre calendarul de acțiuni și evenimente pentru perioada de vară, respectiv pentru lunile iulie și august. Potrivit președintelui PSD Liviu Dragnea, la ședința CExN de la Târgoviște s-a discutat foarte mult despre relația cu UNPR, despre o posibilă fuziune prin absorbție cu această formațiune politică și s-a decis cu unanimitate de voturi să li se dea uneperiștilor o perioadă de răgaz pentru a se hotărâ pe ce parte a baricadei politice să se integreze. Până ce UNPR se decide încotro s-o ia, social democrații nu pierd timpul, continuă să se organizeze pentru alegerile parlamentare din toamnă, să stabilească priorități și candidații care vor intra în toamnă, cu sau fără UNPR, dar cu siguranță alături de partenerii de la ALDE, în cursa electorală. Liderul PSD susține că relația cu UNPR a mers bine până s-au încheiat alegerile locale, când lucrurile au început să „scârțâie” și brusc uneperiștii au devenit nehotărâți în privința partidului care să-i absoarbă prin fuziune, aceștia fiind, se pare, tentați și de oferta cu care PNL îi ademenește.

„Nu voi intra într-o licitație politică pentru UNPR”

„Le-am propus colegilor mei și au fost de acord toți ca în continuare să ne menținem oferta pe care nu am schimbat-o niciodată, de a aștepta o poziție clară din partea UNPR, iar dacă vine într-un timp util, suntem deschiși la discuții în continuare. Între timp, nu stăm degeaba, în continuare ne facem treaba, în ședință am stabilit programul pentru vară, în luna iulie se iau concediile de vară, dar pe perioadă foarte scurtă fiecare, în așa fel încât la 1 august începe activitatea politică și de organizare care se va finaliza în noaptea alegerilor. Dacă într-un timp rezonabil va fi o clarificare din partea colegilor de la UNPR, suntem prezenți și participăm la discuții, dacă nu oricum programul nostru merge în continuare. PSD va merge singur la alegeri, dacă până la urmă colegii de la UNPR vor dori să discutăm despre fuziune va fi tot PSD-ul la alegeri cu liste proprii pentru PSD. Am văzut că și dumnealor agreează ideea de fuziune, am înțeles că trebuie să decidă cu cine vor să o facă... Dacă nu vor să o facă cu noi, noi o să ne chinuim singuri și ne prezentăm la alegeri indiferent... Am colaborat bine cu toți colegii din UNPR până după aceste alegeri locale, când ceva s-a întâmplat în… univers și brusc au apărut discuții între UNPR și PSD. Noi nu facem oferte, noi încercăm să ducem la capăt o discuție mai veche despre fuziune. În momentul în care se face o fuziune, toți membrii UNPR care vor să accepte această fuziune devin membri PSD și se supun regulilor din Organizații, nu putem să facem o fuziune în care unul care devine membru PSD are drepturi mai mari decât alt membru PSD, fiecare Organizație va decide care sunt propunerile pentru listele parlamentare. Sub nicio formă nu voi lansa în spațiul public oferte ca să intru într-o licitație politică, așa ceva nu o să fac, cu toate riscurile”, a declarat, după încheierea ședinței CExN, președintele PSD, Liviu Dragnea, care l-a avut în permanență alături de el pe președintele CJD și PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu.

Liderii PSD din țară, primii vizitatori ai Complexului Turistic de Natație

Pentru a intra relaxați la lucrările Comitetului Executiv Național și pentru a profita de vizita de la Târgoviște, conducerea PSD și toți membrii din CExN au vizitat unul dintre cele mai importante obiective care se construiește în municipiul reședință de județ din fonduri europene și fonduri locale. Este vorba despre Complexul Turistic de Natație, un obiectiv extrem de important care are o „istorie” tumultoasă, dar care în sfârșit se află foarte aproape de momentul inaugurării. Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, le-a făcut liderilor și colegilor PSD veniți din țară o prezentare a proiectului european în valoare totală de 88 milioane lei, care la final va oferi târgoviștenilor, și nu numai, acces la terenuri de sport, parc acvatic, bazin de înot acoperit de dimensiuni olimpice, piste de role și biciclete, spații de joacă pentru copii. Potrivit edilului municipiului, proiectul intenționează să crească atractivitatea vechii capitale a țării Românești în rândul turuștilor, prin oferirea unei game largi de sevicii turistice de agrement și relaxare. Conducerea PSD s-a numărat, iată, printre primii „turiști” de la Complexul de Natație și, după ce au vizitat toate punctele de atracție, s-au declarat încântați.