20.11.2014 00:22

Colocviu internațional de Teologie

Colocviu internațional de Teologie
Galerie foto

Săptămâna trecută, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, s-a desfășurat în cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, în prezența unui numeros auditoriu, Colocviul internațional cu titlul „Teologie și persoană. Abordare teologică, pedagogică și bioetică”.

La manifestarea științifică au participat profesori ai facultății și invitați din străinătate, precum: pr.prof.univ. Ioannidis Nicolae, conf.univ.dr. Kolovopulu Marina, lect. univ.dr. Xionis Nicolae care au susținut comunicări cu teme de antropologie teologică de mare actualitate, dar și o tematică fundamentată pe tema centrală a acestui an, dedicat Sfinților Martiri Brâncoveni.

Dintre comunicările prezentate, menționăm cele prezentate de: pr.prof.univ.dr. Ioannidis Nicolae, intitulată „Cunoașterea în viața ascetică”, conf.univ.dr. Drăghicescu Luminița Mihaela, cu titlul „Pledoarie pentru educația emoțională”, pr.conf.univ. dr. Stoica Ion - „Repere de antropologie teologică și bioetică socială în contextul postmodernității” și conf. univ.dr. Kolovopulu Marina - „Taina Teologiei și teologia ca știință”.

 

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei