18.04.2014 08:06

Colibași, Finta II și Odaia Turcului vor în Onoare

Colibași, Finta II și Odaia Turcului vor în Onoare
Galerie foto

C.N.


După ultima etapă, Unirea Colibași este noul lider din Promoție Nord, profitând de remiza dintre Gura Ocniței și Mănești. Urmașă a Tisenmetalului Colibași, Unirea evoluează acum în ultimul eșalon valoric, dar are gânduri serioase de promovare în Onoare.

“Vrem să câstigăm seria și să promovăm în Onoare, chiar dacă nu o ducem prea bine financiar. Dacă învingem sâmbăta la Iedera, nu ne mai prinde nimeni. Chiar vom juca în Onoare, nu se pune problema să refuzăm competiția”, ne-a declarat președintele Marian Ștefan.

{GOOGLE_AD_BOX1}

În Promoție Nord, patru echipe se luptă pentru primul loc, Unirea Colibași, FCM II Târgoviște, Săgeata Gura Ocniței și Gloria Mănești, despărțite de numai două puncte. Gaz Metan II Finta conduce autoritar seria în Promoție Sud, având cinci puncte avans față de echipa secundă a Tărtășeștiului.

 

Finta a avut echipă în Liga a IV-a chiar și în acest campionat, de unde s-a retras după o activitate de peste 20 de ani, astfel că “satelitul” vrea să facă pasul în Onoare.

“Obiectivul echipei este promovarea, însă avem un adversar de seamă, pe Tărtășești, care va lupta până în ultima etapă. Vrem să atingem și semifinalele cupei”, ne-a declarat delegatul Marian Mihăilă.

În Promoție Vest lider este Dinamo Odaia Turcului, o echipă formată în majoritate din polițiști și jandarmi, aproape toți localnici. În acest moment, formația din Odaia Turcului are două puncte avans față de Slobozia Moară, principala sa contracandidată.

“Vrem să promovăm în Onoare, după care vom completa lotul cu mai mulți jucători de valoare, pentru a ne prezenta onorabil. Avem de partea noastră și sprijinul Primăriei Mătăsaru pentru a ne realiza obiectivul”, ne-a declarat antrenorul Aurelian Mainea.