10.06.2020 00:18

CJD a depus proiecte europene pentru 2021-2027

CJD a depus proiecte europene pentru 2021-2027
Galerie foto

VIOLETA STANCIU


„Nu stăm cu mâinile în sân la fișele de proiect depuse deja la ADR Sud Muntenia, de către CJD, pentru exercițiul financiar 2021- 2027 și care nu sunt deloc puține. Potrivit președintelui CJD, la loc de frunte se află proiectul pârtiei de schi din zona montană, în valoare de 15 milioane de euro, precum și reabilitarea celor două tabere școlare, proiect în valoare de 3 milioane de euro. Tot cu fonduri europene, conducerea județului vrea să reabiliteze trei tronsoane de drumuri județene, dar și să digitalizeze administrația publică județeană, iar proiectele noi ale Consiliului Județean Dâmbovița nu se opresc aici... „Consiliul Județean Dâmbovița a depus la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)Muntenia câteva fișe de proiect pentru exercițiul financiar 2021-2027. Este vorba despre proiectul pârtiei de schi din zona montană ( 15 milioane de euro), reabilitarea celor două tabere școlare (3 milioane de euro), trei tronsoane de drumuri județene pe care le-am depus pentru a fi finanțate, proiectul muzeului de istorie, două proiecte pe ceea ce înseamnă digitalizarea administrației publice județene. Suntem în discuții și încercăm să scriem un proiect în parteneriat cu Universitatea „Valahia” Târgoviște pentru un Parc Tehnologic la Priboiu. Deci nu stăm cu mâinile în sân la Consiliul Județean Dâmbovița! Despre Stațiunea Turistică Padina Peștera este corect să spunem... lucrurilor pe nume. De zece ani de zile nu se făcuse nimic acolo, era doar un concept. Am venit și datorită unei munci de echipă am reușit să declarăm Stațiune Turistică de Interes Național, nu de interes local, așa cum visau unii. Se spune că nu am făcut nimic pentru zona montană, dar avem două proiecte cu contracte de lucrări semnate. Este vorba de reabilitarea Centrului Salvamont în valoare de 5,8 milioane de lei și un Centru Multifuncțional care va fi ridicat pe locația actuală de la Piciorul Babelor, în valoare de 7,3 milioane de lei. Deci sunt contracte de finanțare semnate. Avem aproape gata nota conceptuală făcută cu Universitatea de Arhitectură Ion Mincu pe ceea ce înseamnă viitoarea stațiune turistică, am făcut acolo și suntem în faza la care lucrăm la ce înseamnă programul de utilități, alimentarea cu energie electrică, alimentarea cu gaze naturale... Sigur, lucrurile astea nu se întâmplă peste noapte, sigur că nu este suficient un mandat ca să facem aceste lucruri, dar vă asigur că am avut viziunea și răbdarea necesară transpunerii în fapte a acestor proiecte. Faptul că începem două obiective de investiții majore acolo este un pas înainte. Avem depus la Ministerul Turismului, actualmente un Oficiu în subordinea Ministerului Economiei, proiectul parcării de la Telecabină. Sperăm să avem finanțare la ele, pentru că nu totul se poate face pe banii de la CJD... Sigur că există o disperare că facem asfalt în județul Dâmbovița, dar eu cred că acest județ merită să aibă un trai decent și un trai mai bun. Sigur că putem discuta acum unde era proiectul mall-ului de la Târgoviște în aprilie 2019, și unde este astăzi, pentru că era un proiect aproape ratat, cu investitorii, când m-am întors la CJD, cu bagajele la ușă să plece pentru că nu eram în stare să facem un drum de 1,2 km. Nu am ieșit public să mi le asum pentru că pornesc de la premisa că dacă iei un lucru și pui măcar o cărămidă la baza lui este un pas înainte... ”, a declarat președintele CJD, Alexandru Oprea în cadrul unei conferințe de presă.