06.09.2018 00:14

CJAS, cu ochii pe fondurile pentru echipamente medicale

CJAS, cu ochii pe fondurile pentru echipamente medicale
Galerie foto

*Se asigură accesul la asigurații din toate zonele județului la îngrijiri medicale la domiciliu, furnizorii de astfel de îngrijiri medicale fiind și în mediul urban și în cel rural, existând în acest sens 16 contracte

 

PETRE DRĂGUȚOIU


Cadrul derulării “Contractelor de furnizare de servicii medicale, medicamente și echipamente medicale, încheiate de CJAS Dâmbovița pentru anul 2018, se realizează în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 140/2018, pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale și a Contractului-cadru privind condițiile asistenței medicale”, a ținut să accentueze, pentru cunoașterea și de către asigurați, ec. Niculina Sandu, directorul CJAS Dâmbovița.

De asemenea, ne-a menționat că Normele metodologice a Contractului-cadru pentru anii 2018-2019 stabilește sumele angajate și aprobate pentru instituție prin bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Se asigură accesul la asigurații din toate zonele județului la îngrijiri medicale la domiciliu, furnizorii de astfel de îngrijiri medicale fiind și în mediul urban și în cel rural, existând în acest sens 16 contracte, bugetul alocat fiind, în anul 2018, de 1603 mii lei, ne-a precizat directorul instituției, și jr. Carmen Panait.

Pentru dispozitivele și echipamentele medicale ale asiguraților CJAS Dâmbovița, sunt contracte cu 79 de furnizori, “cu sediul social și/sau sediul lucrativ atât în municipiul Târgoviște, cât și în alte orașe situate în județele limitrofe, asigurând toată gama de dispozitive și echipamente medicale decontate din FNUASS”, a mai precizat Niculina Sandu.

Bugetul pentru dispozitivele și echipamentele medicale în anul 2018 este de 4737 mii lei, din care 2711 mii lei în semestrul I.