04.10.2021 00:13

CJAS a dat în plată cereri de aproximativ 9,5 milioane lei

CJAS a dat în plată cereri de aproximativ 9,5 milioane lei
Galerie foto

*Noua conducere a Casei Județene de Asigurări de Sănătate a susținut prima conferință de presă după 3 luni de la preluarea mandatului

*„Am verificat mai mult de 50% din cererile depuse de angajatori în decursul acestor ani, în condițiile în care până în luna august aceste cereri erau în medie de 3 milioane și jumătate”, a transmis directorul general al CJAS Dâmbovița, Cristina Sima

 

Imagine plină de entuziasm și profesionalism! Așa arată noua echipă a conducerii Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmbovița. La sfârșitul săptămânii trecute, noul director al instituției, Cristina Sima a organizat prima întâlnire oficială cu reprezentanții presei locale! Vizibil emoționată, dar cu un discurs promițător, Cristina Sima a declarat că de acum încolo Casa Județeană de Sănătate va fi mult mai transparentă în activitatea sa, păstrând în permanență o colaborare cu presa, dar mai ales cu publicul.

Noul director a făcut o sinteză a obiectivelor principale pe care le are în acest mandat, dar a vorbit și despre problemele pe care le-a întâmpinat la momentul preluării conducerii instituției începând cu data de 1 iulie 2021. Una dintre ele a fost aceea de a înapoia plata angajatorilor din județul Dâmbovița  pentru concediile medicale ale angajaților. Datoria financiară era una foarte mare și erau multe cereri în acest sens, unele chiar din anul 2019, dar aproximativ 50% dintre acestea au fost soluționate din vară și până în prezent.

,,Probabil că mulți dintre dumneavoastră v-ați fi așteptat la o conferință de presă la o săptămână de la preluarea mandatului. Nu am făcut acest lucru și am să vă explic de ce. Să mă pot prezenta în fața dumneavoastră cu profesionalism, am considerat că este necesar ca de la preluarea mandatului să pot să fac o analiză diagnostic la nivel de instituție, iar datele pe care vi le furnizez să fie date reale în concordanță cu problemele specifice Casei de Sănătate Dâmbovița. Asta am făcut, am trecut acest concurs, acum sunt în fața dumneavoastră și la trei luni de la mandat vă pot spune ce am găsit. (...) O problemă cu care se confruntă Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Dâmbovița, și nu numai, pentru că este identificată și la nivel național, se referă la acea solicitare de restituire a contravalorii concediilor medicale ale angajatorilor. La momentul preluării mandatului, am avut în jur de 7.500 de cereri în așteptare înaintate la de angajatorii de la nivelul județului Dâmbovița. Ele veneau din 2019, am considerat că este o problemă primordială, am discutat cu echipa din conducere și cu șefii departamentelor, și am încercat să găsim soluții pentru a trece de această etapă într-un mod cât de cât rezonabil. Așadar, am simplificat procedura, am redus numărul documentelor solicitate angajatorilor. Cu ajutorul departamentelor din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate și a colegilor mei am reușit să reducem acest număr de cereri, am verificat mai mult de 50% din cererile depuse de angajatori în decursul acestor ani și am reușit să dăm în plată în luna septembrie cereri în valoare de aproximativ 9 milioane și jumătate de lei, în condițiile în care până în luna august aceste cereri erau în medie de 3 milioane și jumătate...”, a transmis directorul general al CJAS Dâmbovița, Cristina Sima. De asemenea, în cadrul primei conferințe de presă a fost prezentat și noul purtător de cuvânt al instituției, Sorin Diaconescu, un cunoscut jurnalist din presa locală.

Ștefan Khalil