15.11.2019 00:10

Ciobanu explică de ce a părăsit Pucioasa

Ciobanu explică de ce a părăsit Pucioasa
Galerie foto

❙ Formația de pe Patrana este pe loc retrogradabil, iar după mai multe episoade petrecute în cadrul echipei, Romică Ciobanu a luat decizia să demisioneze la finalul meciului cu Unirea Bascov ❙ „A fost un parcurs la care nu mă așteptam în nici cele mai negre vise ale mele. Am acceptat și mi-am asumat preluarea acestei mici echipe, pentru că eram în orașul natal”, a spus Ciobanu ❙ „Mi-a fost foarte greu, în prima zi a pregătirii aveam 13 jucători, dintre care cinci juniori. De când a început pregătirea, nu am avut un loc de măcar 20 de jucători”, a mai transmis Romică ❙ „Am făcut tot ce a depins de mine. Ei aveau probleme personale pe care le rezolvau doar în programul pe pregătire, dar a trebuit să închid ochii din cauza faptului că lotul era restrâns numeric, ceea ce nu am mai făcut până acum”, a mai transmis fostul antrenor al Pucioasei

 

COSMIN SAVA

 


 

Deși a sperat să facă treabă la FC Pucioasa, Romică Ciobanu s-a lovit atât de probleme din punct de vedere sportiv, fiind nevoit să se bazeze pe un loc restrâns numerit, cât și financiare, pentru că la formația dâmbovițeană condițiile au fost mai slabe decât în sezonul trecut. Pucioasa a avut un parcurs slab, este pe loc retrogradabil, iar după mai multe episoade petrecute în cadrul echipei, Romică Ciobanu a luat decizia să demisioneze la finalul meciului cu Unirea Bascov.

„Mi-a fost foarte greu”

Antrenorul dâmbovițean a explicat că atât problemele apărute la nivelul lotului, cât și cele financiare, l-au făcut să-și dea seama că nivelul este extrem de scăzut la Pucioasa, iar după ce a simțit că nici jucătorii nu mai sunt concentrați la nivel maxim, a ales să plece. „A fost un parcurs la care nu mă așteptam în nici cele mai negre vise ale mele. Am acceptat și mi-am asumat preluarea acestei mici echipe, pentru că eram în orașul natal, în care am un bussines, am familia, am mers în primul rând cu sufletul, dar cel mai mult a contat că primarul orașului a dorit continuitatea fenomenului fotbalistic la nivelul Ligii a 3-a. Au plecat cei mai importanți jucători ai echipei, iar pe lângă acest lucru au plecat și alți jucători care au ajuns la concluzia că situația financiară nu este una roză la Pucioasa, această situație a făcut ca ei să renunțe. Vlada, Blas, sunt mulți care au preferat să-și facă alte activități, atât a putut să ofere clubul. Mi-a fost foarte greu, în prima zi a pregătirii aveam 13 jucători, dintre care cinci juniori. De când a început pregătirea nu am avut un lot de măcar 20 de jucători, am avut și un singur portar până la meciul de cupă cu Flacăra”.

„Zonă de amatorism”

„Pe perioada campionatului m-am lovit de momente când jucătorii întârziau, nu respectau programul de prezență, aveam trei jucători în fiecare săptămână care se accidentau în altă parte, pentru că după antrenamente erau bine. Am făcut tot ce a depins de mine. Ei aveau probleme personale pe care le rezolvau doar în programul pe pregătire, dar a trebuit să închid ochii, din cauza faptului că lotul era restrâns numeric, ceea ce nu am mai făcut până acum. Toate aceste lucruri m-au dus spre o zonă de amatorism, nu m-am împăcat cu acest lucru, nu mă regăseam în acel mediu de lucru. Am fost și mai dur cu ei, am vrut să-i trezesc, nu înțeleg anumite meciuri, cu Flacăra Moreni, cu Voluntari, cu Bascov, pe care le-am pierdut, după ce am jucat bine până la un moment dat. Experiența pe care o am îmi permite să analizez. La cald, după jocul cu Bascov mi-am dat demisia, iar la rece, după ce am revăzut meciul, rămân la concluzia că o echipă care își dorește victoria nu poate să joace așa după ce 25 de minute a controlat jocul”, a spus Ciobanu la emisiunea Sport Show, pe Columna TV.