16.08.2013 08:19
Cine mai conduce Uniunea Europeană?
Galerie foto
Prin recentul tratat european se credea că s-a găsit răspuns la întrebarea Secretarului de Stat american Henry Kissinger: „Dacă eu vreau să sun Europa, eu pe cine sun?”. Adevărul este că suntem încă departe de un răspuns clar. Întrebare naște încă discuții ample legate de liderii instituțiilor europene și de rolul acestora. Preocupările s-au intensificat anul trecut, când, aproape anecdotic, după decernarea Uniunii Europene a premiului Nobel pentru pace, au fost nevoie de câteva zile pentru a se stabili cui să i se înmâneze acesta.
După aproape o săptămână, s-a decis. Trei persoane – președintele Comisiei Europene José Manuel Barroso, președintele Consiliului Herman Van Rompuy și cel al Parlamentului European, Martin Schulz, au reprezentat Uniunea la acest eveniment. Rămânea totuși o dilemă – cine va susține discursul de mulțumire și cui i se vor oferi banii primiți, care în mod tradițional au o destinație caritabilă.
În final, la Oslo, discursul tradițional a fost rostit, în numele UE, de către Van Rompuy și Barroso. Între „inovațiile” Tratatului de la Lisabona – propuse încă din perioada experimentului eșuat al Tratatului Constituțional – sunt funcția de președinte al Consiliului European, ales pentru un mandat de doi ani și jumătate și chiar un șef al diplomației europene. Aceste roluri sunt jucate în prezent de Herman van Rompuy și respectiv de către Catherine Asthon.
{GOOGLE_AD_BOX1}
Cea mai vizibilă și influentă personalitate UE rămâne însă președintele Comisiei Europene, pentru încă un an și un mai mult José Manuel Durao Barroso. Nici rolul Uniunii în plan internațional nu pare a fi intrat într-un scenariu de „boom” cu un Serviciu de Acțiune Externă de sine stătător, cu o organigramă compozită, limitată în atribuții și suferindă motivațional. Președinția Uniunii Europene, care se schimbă la fiecare șase luni, nu mai lasă în ultimii ani aceeași putere statelor care ajung prin rotație în această funcție, odată cu intrarea în vigoare a controversatului Tratat de la Lisabona.
Din 2009, organizarea summiturilor a rămas în seama președintelui permanent al Consiliului European, însă importanța mandatului nu este de neglijat, deși a fost mult diminuată. „Tratatul de la Lisabona a creat și postul de Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe, al cărui actual titular, Catherine Ashton, prezidează reuniunile miniștrilor de externe și reprezintă diplomația europeană atât în fața Parlamentului European, cât și în afara Uniunii”, preciza un comentariu difuzat de France Presse.
De exemplu, ambasadorul Chinei la Varșovia a fost întrebat recent de jurnaliști pe cine sună președintele chinez pentru a discuta despre problemele UE? Pe Van Rompuy? Catherine Ashton? Barroso? Acesta preciza că „organizarea UE este foarte complexă. Cu toate acestea, pentru noi nu este important pe cine sunăm, ci să obținem rezultatul așteptat. Cooperarea UE-China este setată la toate nivelurile, astfel încât comunicarea noastră merge foarte bine. Nu contează pe cine sunăm atâta timp cât este bine pentru contactele noastre bilaterale”.
Aș putea face o comparație cu Statele Unite ale Americii. Cetățenii europeni recunosc numele președintelui american mai bine ca pe cel al nostru, al europenilor. Admirăm de asemenea campania lui Obama și poate chiar îi invidiem pe americani pentru că au un sistem în care cei care vor să aibă puterea luptă pentru ea. Alegerile europene din 2014 trebuie să ofere „fețele umane” de care au nevoie cetățenii pentru un vot democratic real, care să ofere legitimitate liderilor europeni.
Dan LUCA este Doctor în Relații Internaționale și Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului „România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani și își desfășoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a trei cărți despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european și dilemele comunicării. Este profesor la universități din Bruxelles, Gorizia (Italia), București și Cluj. În 2008, inspirat și sprijinit de social-democrații germani, socialiștii francezi și laburiștii britanici, a înființat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român – PSD Bruxelles.
dr. Dan Luca