10.06.2022 00:15

Cincizecimea - bucurie a comuniunii Bisericii

Cincizecimea - bucurie a comuniunii Bisericii
Galerie foto

Se știe că, doar Duhul este Acela care creează evenimente, El singur mișcă istoria și o duce acolo unde voiește, adică la tot adevărul, căci doar El ne face pe noi oameni liberi, altfel spus, ne face mai mari decât istoria. 

Prezența Duhului o vedem la Cincizecime, pentru că-i face pe Apostoli să înțeleagă de ce fuseseră necesare patimile și moartea lui Hristos. Duhul dezleagă și limbile lor, Apostolii vorbesc fără teamă, căci Duhul este Duh al curajului. Duhul este Acela care i-a făcut elocvenți pe Sf. Petru și pe Sf. Ioan în fața Sinedriului.

Duhul nu plutește pe deasupra Bisericii, ca oarecând pe ape, El pătrunde în interior în toți cei botezați, El asigură transparența Bisericii. Coborându-Se peste firea noastră, El, nu ceea ce este firea noastră transformă, ci modul ei de existență, mai bine zis modul de constituire al persoanelor noastre.

Cincizecimea este marele eveniment al Legii Noi, care a transformat fraternitatea apostolilor și urmașilor lor, adunarea lor, a prietenilor lui Iisus, în Biserica lui Dumnezeu. De acum înainte, Biserica este locul unei permanente Cincizecimi, nu întâmplător în Biserica veche când vorbeai despre comuniune, vorbeai despre Duhul. Pentru a putea păstra plenitudinea mistică a Bisericii, trebuie să ne încredințăm Duhului, altfel nu vom ajunge acolo unde ochiul din exterior nu poate vedea fără obstacole.

Biserica nu este altceva decât prezența Sfințeniei lui Dumnezeu, a Împărăției Lui în lume, printre și în noi. De aceea, limita dintre sfințenie și păcat se află în inima fiecăruia. De aceea păcatul nu poate întina sfințenia Bisericii, el îi atrage pe păcătoși afară din Biserică. Vedem că limitele Bisericii sunt foarte mobile, asemenea liniei frontului care, într un război, mereu este în alt loc. Într-o monde close, în această vreme a disperării, dar, dimpotrivă și a speranței, Îl simțim pe Hristos venind în toată puterea creatoare a Duhului.

 

Pr. Marian Puiescu, Parohia Sf. Arhangheli din Municipiul Târgoviște