15.04.2015 00:19

Cimitiru' vesel cu președinții de partide

Cimitiru' vesel cu președinții de partide
Galerie foto

TEODOR VASILIU


Catrenoloagele mele au avut atâta succes încât mă văd nevoit să solicit autorităților un loc central pentru cimitiru’ vesel din Târgoviște. Astăzi, așa cum am promis, vă invit pe aleea cu președinții de partide care au mai rămas în viață. Fie-le în veci pomenile neelectorale!

 

 


 

*…pentru președintele socialo-democrato-pontic

Am fost șef de cabinet

Când Marin era prefect

Și crezând că suntem buni,

Cumpărarăm multe-acțiuni,

Eram mari pe firmament

Până am dat faliment.

Și-n apere ne-am lansat

Că-n afaceri am ratat!

Când murit-a apereu’

Salvatu-m-a pesedeu’

Și când Stan a fost săltat

Iute scaunu’ i-am luat.

Da’ cu-atâta denea

Ce-o mai fi, om mai vedea…

 

*…pentru copreședinții liberalo-democrato-iohaniști

Ciiiiine e interimar?

Mereu în rol secundar?

Eu sunt ludovicu’ care

V-a scos din reanimare.

Și m-am așezat la masă

Lângă cei cu mortu-n casă.

Tot apar mereu cu Vladu

El ca gardu’, eu ca bradu’.

Și-acu’, fără supărare,

Ținem toți de-o lumânare

Liberalo-democrată…

Ce bărbați eram odată!

 

*…pentru președinții mișculațiunii popularo-băsiste

Fiindcă mie-mi place vița

M-au trimis la Dâmbovița.

Ca să fac, din apă, vin

M-au vrut președinte plin.

Din Neamț Nașu’ m-a luat

Să-i dea lu’ Nuți mandat.

(Eu, la voi, n-am apucat!)

Și de-atâta nanana

Sunt pe via denea.

Iar partidu’ lu’ Popescu

I l-am pasat lu’ Chițescu.

 

*…pentru președintele interesului personal pentru progresul național

Ascultați aici la neica

Cel mai bun partid e… fleica!

Pân-acu’ am stat cuminte

Și nu m-am vrut președinte

Da’ mă va băga-n scandal

Interesu’ național,

(Să trăiți, domn’ general!)

Și cum eu mi-s din Șotânga

Îi tranșez pe toți cu stânga

Și-acu’, chiar de-o fi să mor,

Vreau să mă fac senator

Pe cruce să mi se scrie

„Dan de la măcelărie”.

(Așa cum îmi place mie!)

 

*…pentru președintele conservatorilor liberschimbiști

Eu îs marele Georgică,

De politică n-am frică.

M-a luat valu’ usele

Și-am scăpat de pedele

(Aoleu, ce bine mi-e!)

M-am făcut conservator,

Că altfel riscam să mor.

M-a cumpărat Voiculescu

Să mă scape de Popescu,

Că mă înecam la mal

De atâta… „Potențial”!

 

*…pentru președintele pepedede - partidul care nu mai e

A fost bătălie mare

Să intrăm la guvernare,

Domn’ Dănuț ne-a făcut tari,

Primari și parlamentari!

Și-acum el, precum se știe,

Zace într-o pușcărie…

Ai mei toți au emigrat,

Au uitat de-unde-au plecat,

Iar eu, păstrând disciplina,

Am rămas să sting lumina!

Da-n Târgoviște, măcar,

Mă văzui viceprimar!

 

P.S.: Urmează aleea cu parlamentarii de Dâmbovița care-au pus cruce promisiunilor!