07.04.2015 00:19

Cimitiru’ politic de tot râsu’

Galerie foto

TEODOR VASILIU

Vorbele meşteşucărite ale unor politicieni din mahalaua locală îmi amintesc mereu motivele reale ale dezastrului naţional. Sunt şi ei printre motivele astea. Ce oameni, ce vorbe şi câtă pasiune pun ei atunci când se folosesc de naţiune fără nicio altă raţiune decât cea a interesului personal.

Cât despre ăla naţional, i-am văzut c-au fost doar… moartea raţiunii. Acu’ umblă tot cu ea în gură şi citează din scriptură, că nu se despart unii de alţii decât atunci când tot ea, moartea pasiunii pentru politică, pardon, a raţiunii de amorul naţiunii, îi va despărţi. Şi nici atunci nu e sigur! Îi cred în stare, la ce averi personale au făcut din interesul naţional, să-şi fi luat deja niscaiva locuri de veci şi pentru politica de pe lumea ailaltă, ca să nu-şi amestece ciolanele cu ale vreunui fitecine prin pământul prea răbdător al ţării. Aud, văd, stau şi cuget la ce prietenii pe veci au legat unii şi alţii prin Dâmboviţa şi mă fericesc că n-am avut declarat până acum niciun prieten pân’ la moarte. Pân’ la moartea lui, poate. D

ar la ce prieteni am avut eu pân-acu’ în politică, n-ar fi fost de acord niciunul să moară înaintea mea, nici măcar în interes naţional. Mai zilele trecute, prietenul meu politic Jan Stan, rămas independent de voinţa lui fără de partid, m-a surprins, pentrua nu ştiu câta oară, vorba cântecului, cu o declaraţie de dragoste pân’ la moarte pentru noul preşedinte al „interesului naţional” din Dâmboviţa. Numai că domn’ Jenică, abil cum îl cunosc bine, n-a spus pân’ la moartea cui dintre ei doi. Dintr-o întâmplare fericită îl cunosc şi pe prietenul său, Dan Miculescu, care după cât de bine arată, pare să-şi îngroape toţi prietenii.

Nici eu nu cred că arăt prea rău şi nici prea prost, aşa că mă ofer să le compun, la o adică, catrenoloagele, fiindcă nu-i cunoaşte nimeni mai bine ca mine. Mă bate gândul să inaugurez cu ele şi-un cimitir vesel la Târgovişte, cu care să readucem oraşul la viaţă. La viaţa turistică, cea cultural-religioasă, cu care n-am avut succes la politicieni în proiectele mele serioase. Cum s-ar spune, moartea pasiunii la mine şi moartea raţiunii la ei sunt bune de pus pe cruce.

Chiar şi aşa, contaţi încă pe mine să (ne) râdem bine pân’ la moarte, dacă de trăit bine în România tot nu s-a putut, oricât am vrut. Şi ca să nu se încaiere prietenii mei politici nici după moartea raţiunii lor de dragul naţiunii, mă ofer să le mai fac şi alei separate în cimitirul vesel. Pe aleea cu liberali şi-a câştigat deja un loc de frunte deputatul Vasilică Horga, care ne-a ameninţat şi-n trecut că nu va pleca din PRM niciodată. Şi uite-l acu’ la PNL, de unde iar ne asigură că nu pleacă niciodată. Eu ştiam că în politica asta a lor de interes naţional e bine să nu zică niciodată „niciodată”, fiindcă nu se ştie când trebuie să dea colţu’ la alt partid. Declaraţiile mortale ale prietenilor mei mă fac să iau în serios proiectul cu cimitirul vesel din Târgovişte, doar c-o să-l botez „Cimitiru’ de tot râsu’ ” din politica de tot plânsu’.

P.S. Lucrez deja la primele catrenoloage vesele!