18.05.2018 00:07

Chindia, tot remiză

Chindia, tot remiză
Galerie foto

❚ Chiar dacă nu s-a marcat, au fost multe faze de poartă, cu ratări importante de ambele părți

COSTIN MIHAI


Chindia gravitează pe orbita remizelor, iar miercuri a bifat-o pe a treia la rând, în deplasarea de la Balotești (0-0). Chiar dacă nu s-a marcat, au fost multe faze de poartă, cu ratări importante de ambele părți (Claudiu Herea 6, Nica 58, Andrei 84, Ovidiu Herea 87, Marciuc 87 / Martac 27, Florea 32, Cherchez 82, Pencea 82). Din păcate, Liviu Mihai s-a accidentat înainte de pauză și nu a mai putut continua. Încă o remiză pentru Chindia, care se menține pe linia decenței, fără să impresioneze, dar și fără să dezamăgească. Balotești: Eșanu – Dedu, Marciuc, Flămânzeanu, Filip – L. Ion – Neagu (84 V. Andrei), Cl. Herea, O. Herea, Paraschiv (61 C. Mihai) – Nica. Antrenor: Augustin Călin. Chindia: Aioani – Martac, Ciobotariu, Vătavu, Dumitrașcu – Pencea, Rogoveanu, L. Mihai (44 Neguț), Stoica (71 Nisipeanu) – Cherchez, Florea (89 Acasandrei). Antrenor: Nicu Croitoru.