09.07.2019 00:09

Chindia şi oamenii străzii

❚ Există oameni pentru care viaţa a semănat cu o cursă de anduranţă presărată cu tot felul de obstacole. Pierzând busola vieţii s-au rătăcit, mentalitatea lor, tangibilă şi relevantă până atunci, şi-au pierdut luciditatea. Căzând în derizoriu, au devenit oameni ai străzi ❚ Recent, am reuşit să-l descos puţin pe „Dinte”. A fost botezat aşa, pentru că atât mai are, un singur dinte. Splendida viaţă de familie, cum a numit-o, cu o soţie de ispravă, doi copii frumoşi şi serviciu „pe cinste”, s-a năruit sub „aureola lui Bachus”. A rămas singur cu amintirile ❚ „Când aveam 25 de ani, a venit Proca să mă ia la CS. Nu m-am dus. Nu avea el să-mi dea atâta carne câtă primeam de la Abatorul, unde jucam. N-am mai văzut un meci la televizor de 10 ani. La Ploieşti cu ce să mă duc?”, s-a destăinuit omul străzii, fost fotbalist ❚ Dinte şi ceilalţi oameni ai străzii trebuie să continue această dificilă cursă de anduranţă a vieţii lor. Vinovaţi sau nu, ei trebuie să trăiască, fie şi numai pentru această pasiune şi dragoste a lor, fotbalul şi Chindia

 

VASILE NEAGU

 

---

 

Există oameni pentru care viaţa a semănat cu o cursă de anduranţă presărată cu tot felul de obstacole. Pierzând busola vieţii s-au rătăcit, mentalitatea lor, tangibilă şi relevantă până atunci, şi-au pierdut luciditatea. Căzând în derizoriu, au devenit oameni ai străzi, o denumire facilă ca plimbarea unui pieton. Şi totuşi, câtă diferenţă între ei şi ceilalţi oameni ai străzii! Motivaţia îi ajută pe oameni să se ridice dimineaţa din pat. Oamenii străzii nu mai au motivaţie, pentru că ei nu mai au niciun pat. Astăzi viaţa este dură. Oameni ai străzii, mari iubitori de fotbal şi cu o memorie de invidiat Roger Bannister, un mare pisholog, scria că „în fiecare dimineaţă, în Africa se trezeşte o gazelă. Ea ştie că trebuie să alerge mai repede ca orice leu, altfel...”. Am încheiatul citatul fără ultimele două cuvinte, e mai bine aşa, şi parcă nu suntem pe continentul negru. Pe oamenii străzii îi găseşti oriunde, chiar şi pe stadion, ei s-au bucurat cel mai mult de gratuitatea intrării la meciurile Chindiei. Sunt mari iubitori de fotbal şi au o memorie de invidiat. Îţi rostesc precum crainicii radiofonici diferitele loturi ale echipelor târgoviştene, de la Metalul anilor 60 şi până la nou promovata Chindia.

Instinctul îi adună în locuri cu evenimente sportive sau distractive

La ultimul meci de pe „Eugen Popescu”, cel al promovării cu Luceafărul Oradea, am văzut un grupuleţ care se bucura enorm. Jucase împreună la pariuri şi intuise că târgovi ştenii vor marca mai mult de trei goluri. Deşi, pe stradă sunt solitari, instinctul îi adună în locuri cu evenimente sportive sau distractive. Atunci, şi acolo, sunt pentru câteva ore în rândul lumii. Cu toţii au nişte regulamente foarte rigide. Nu îşi dezvăluie identitatea, decât sub formă de poreclă, şi nici „domiciliile flotante”.

Golgheter la Câmpulung, titular la Abatorul Târgovişte

Recent, am reuşit să-l descos puţin pe „Dinte”. A fost botezat aşa, pentru că atât mai are, un singur dinte. În copilărie a jucat la juniorii Abatorului Târgovişte. La 20 de ani era titular la Vulturii Câmpulung, în Divizia C, unde şi-a satisfăcut stagiul militar. A gost golgheterul echipei şi a jucat un meci de Cupa României împotriva echipei FC Argeş, cu Dobrin prim-solist. A revenit la Târgovişte, tot la Abatorul, şi a jucat până la 28 de ani, când a început povestea urâtă. Splendida viaţă de familie, cum a numit-o, cu o soţie de ispravă, doi copii frumoşi şi serviciu „pe cinste”, s-a năruit sub „aureola lui Bachus”. A rămas singur cu amintirile şi decupez câteva frânturi din ele.

Nu a mai văzut un meci la televizor de 10 ani

„Când aveam 25 de ani, a venit Proca să mă ia la CS. Nu m-am dus. Nu avea el să-mi dea atâta carne câtă primeam de la Abatorul, unde jucam”; „Eram singurul fotbalist care făceam perfect <<şurubul>>”; „De la Chindia îmi place Liviu Mihai. Băiatul ăsta nu prinde returul la Târgovişte, mai ales acuma, după promovare”; „N-am mai văzut un meci la televizor de 10 ani. La Ploieşti cu ce să mă duc?”. Lacrimile l-au podidit, plânge, plânge că se desparte de Chindia. Atât se mai bucura şi el, când venea la stadion. L-a văzut un „coleg”. „Hai, Dinte”, şi i-a arătat o bucată de parizer. „Pentru pâine tu trebuie să te descurci”. Ne-am Salutat, i-am urat poftă bună şi am aranjat o întâlnire pentru primul meci la Ploieşti, cu Viitorul Constanţa, pe 21 iulie.

Trebuie să iasă din adâncurile prăpastiei în care au căzut

Dinte şi ceilalţi oameni ai străzii trebuie să continue această dificilă cursă de anduranţă a vieţii lor. Vinovaţi sau nu, ei trebuie să trăiască, fie şi numai pentru această pasiune şi dragoste a lor, fotbalul şi Chindia. Bolnavi, părăsiţi, neînţelegători când autorităţile vin în sprijinul lor, e clar că nu mai au puterea reabilitării totale. Dar speranţa, reorientarea şi, până la urmă experienţa lor de viaţă, trebuie să-i scoată din adâncurile prăpastiei în care au căzut.

„Nu contează dacă eşti leu sau gazelă, în viaţă trebuie să rezişti”

Citeam o carte (Mentalitatea Ultra), în care sunt expuse principii fundamentale despre felul cum trebuie să rezişti şi să învingi în viaţă. De aceea eu nu văd aceşti oameni învinşi definitive, pentru că tot filozoful de care am amintit, spunea. „Nu contează dacă eşti leu sau gazelă, în viaţă trebuie să rezişti”. Aşadar, dragi prieteni la care m-am referit în aceste rânduri, dragă Dinte, e timpul să vă ridicaţi, să ieşiţi la suprafaţă şi să continuaţi cursa vieţii. Şi asta în mod decent, în rândul lumii şi alături de Chindia. Succes, oameni buni!

Drum bun, Chindia!

Bate gongul sus şi tare

Prima ligă se agită

E un semn de nerăbdare

Şi-n Cetatea pribegită

Revenită-n câmpul muncii

Unde-i fala şi mândria

O adoră chiar şi pruncii

Când scandează „Hai, Chindia”

La Ploieşti ni-i locuinţa

Casa noastră de prigoană

Dar vom şti ce-i biruinţa

Chiar şi pe „Ilie Oană”

Aşadar, drum bun, Chindia

Vom fi peste tot cu tine

Dorul ţi-l va duce glia

Turnul, sfintele ruine

---