31.05.2014 08:24

Chindia s-a resemnat, Fortuna pregătește șampania

Chindia s-a resemnat, Fortuna pregătește șampania
Galerie foto

❚ În timp ce echipa lui Silviu Dumitrescu a reușit o victorie norocoasă la Bradu (2-1), obținută nesperat, la ultima fază (Săndulescu 90+4), formația prahoveană a defilat în Trivale, unde s-a impus cu un categoric 5-0 ❚ La final, Rică Neaga și-a anunțat retragerea de la echipa din Bradu, declarându-se deranjat de ,,lucrurile care s-au întâmplat înaintea acestui meci, iar eu sunt de altă factură”, indicând și echipa promovată: ,,Fortuna” ❚ ,,99% adversarii au jucat pentru altcineva, nu ați văzut ce motivați au fost? Mă consider principalul vinovat și o să-mi asum responsabilitatea pentru că s-a ajuns aici”, s-a resemnat și Silviu Dumitrescu ❚ La meci nu a fost prezent nimeni din executivul clubului, nici măcar președintele otopenar. ,,Probabil că a avut probleme în interes de echipă”, s-a rezumat Dumitrescu la un scurt comentariu ❚ Valentin Sinescu a oferit la finalul partidei cu Fortuna declarații uluitoare, spunând că înainte de meci a fost abordat de cineva, care i-a propus o sumă de bani, pentru ca echipa lui să-și apere corect șansele. Cu ample reacții de la cele două partide și cu dezvăluiri incendiare, numai în ziarul de luni!

 

COSTIN MIHAI, MĂDĂLIN RĂDUCU


 

Chindia și Fortuna și-au obținut punctele și în penultima etapă din play-off, lucru care o poziționează pe ultima și mai aproape de promovare. În timp ce echipa lui Silviu Dumitrescu a reușit o victorie norocoasă la Bradu (2-1), obținută nesperat, la ultima fază (Săndulescu 90+4), formația prahoveană a defilat în Trivale, unde s-a impus cu un categoric 5-0.

{GOOGLE_AD_BOX1}

Debusolați, târgoviștenii au tremurat serios pentru un succes pe sinteticul de la Bradu, chiar dacă Honciu (31) a deschis scorul în prima repriză, din lovitură liberă. Argeșenii au egalat după pauză, prin Murineanu (51), după care a venit și eliminarea lui Cornel Dinu (53). Ocaziile au curs apoi la poarta lui Popescu, însă golul a picat în cealaltă, la ultima fază, autor Săndulescu.

 

La final, Rică Neaga și-a anunțat retragerea de la echipa locală, declarându-se deranjat de ,,lucrurile care s-au întâmplat înaintea acestui meci, iar eu sunt de altă factură”, indicând și echipa promovată: ,,Fortuna”. Jucătorii de la Atletic ne-au dezvăluit după meci detalii incredibile, pe care le puteți citi în ziarul de luni.

 

Silviu Dumitrescu: ,,Mă consider principalul vinovat și o să-mi asum responsabilitatea”

Silviu Dumitrescu a părut și el resemnat, fiind foarte greu de crezut că Atletic Bradu va avea puterea sau măcar intenția de a încurca vineri pe Fortuna, la Câmpina.

„99% adversarii au jucat pentru altcineva, nu ați văzut ce motivați au fost? Mă consider principalul vinovat și o să-mi asum responsabilitatea pentru că s-a ajuns aici”, a declarat Silviu.

La meci nu a fost prezent nimeni din executivul clubului, nici măcar președintele otopenar.

„Probabil că a avut probleme în interes de echipă”, s-a rezumat Dumitrescu la un scurt comentariu.

Sinescu, dezvăluire șocantă!

În Trivale, la numai câțiva kilometri distanță, speranțele ca SCM Pitești să oprească Fortuna s-au risipit repede, astfel că prahovenii sunt ca și promovați în eșalonul doi.

 

Antrenorul gazdelor, Valentin Sinescu, a oferit la final declarații uluitoare, spunând că înainte de meci a fost abordat de cineva, care i-a propus o sumă de bani, pentru ca echipa lui să-și apere corect șansele. Piteștenii nu au contat în meciul cu Fortuna, expediind primul șut pe poartă abia în minutul 65. Cu ample reacții de la cele două partide și cu dezvăluiri incendiare, numai în ziarul de luni!