22.07.2016 00:07

Chindia, răpusă pe fond de oboseală

Chindia, răpusă pe fond de oboseală
Galerie foto

❚ Ambele reușite ale oaspeților au venit pe greșeli personale, în special la prima, când Vătavu și Meilă s-au invitat reciproc, iar Buhăescu a profitat ❚ „Cu Juventus am făcut un joc mai puțin reușit. Chiar și în condițiile în care ne-a lipsit prospețimea fizică, ca efort am încercat, însă n-am gestionat așa cum ar fi trebuit jocul”, a declarat la final antrenorul Nicu Croitoru ❚ Dacă startul campionatului nu se va da sâmbăta viitoare, Chindia va susține un joc de pregătire cu CS Mioveni, locația urmând să fie stabilită ulterior

COSTINEL NEAGU


Chindia a disputat două jocuri de pregătire în această săptămână. În primul amical, desfășurat marți, târgoviștenii au învins cu 2-0 pe CS Balotești. Miercuri, roș-albaștii au cedat cu același scor în fața echipei prezidată de Gheorghe Chivorchian, nou promovată în acest an în eșalonul secund. Oboseala din partida cu Balotești și-a spus cuvântul în jocul cu Juventus, care a marcat câte un gol pe repriză, prin Buhăescu (25) și Cazan (78). Ambele reușite ale oaspeților au venit pe greșeli personale, în special la prima, când Vătavu și Meilă s-au invitat reciproc, iar Buhăescu a profitat. Deși a schimbat opt jucători în repriza secundă, Chindia a avut destule șanse de gol, Alin Nisipeanu (în două rânduri) și Liviu Mihai ratând ocazii importante. Chiar dacă a fost un joc amical, circa 100 de spectatori au ținut să asiste la partida cu Juventus, printre ei și impresarul Florin Iacob. Dacă startul campionatului nu se va da sâmbăta viitoare, Chindia va susține un joc de pregătire cu CS Mioveni, locația urmând să fie stabilită ulterior.

„Oboseala din meciul cu Balotești și-a spus cuvântul”

„Au fost două jocuri diferite, pe care nu le-am tratat la fel. În meciul cu Balotești am încercat o anumită formulă de start, pentru că se apropie începerea campionatului, și am menținut-o 70 de minute, după care am început să facem schimbările. În partida cu Juventus s-a cunoscut oboseala din jocul disputat cu o zi înainte. Am încercat să facem două echipe echilibrate, câte o formulă pentru fiecare repriză. Din păcate, cu Juventus am făcut un joc mai puțin reușit. Chiar și în condițiile în care ne-a lipsit prospețimea fizică, ca efort am încercat, însă n-am gestionat așa cum ar fi trebuit jocul. Am primit goluri pe greșeli personale, care puteau fi evitate. Adversarul și-a mai creat ocazii, tot pe niște greșeli personale. Primul gol a ieșit din nimic, la fel și golul al doilea. Și aceste greșeli uneori vin pe lipsa de prospețime. Lotul cu care vom aborda campionatul este stabilit. Sperăm să se refacă Bicher și Stoica, pentru a intra în linie dreptă”, a declarat antrenorul Nicu Croitoru.

Echipe

Chindia: Meilă - C. Dinu, B. Dinu, Vătavu, Martac - Neguț, Pencea, Honciu, Rosciugă (Grigore) - Popa, Cherchez. Au mai jucat: Aioani - Pătru, Ispas, Parghel, Neagoe, L. Mihai. Antrenor: Nicu Croitoru.

Juventus: Fila - Dina, Morariu, Roberto, Carabela - Stoenac, Mihăescu, Tudor, Călințaru - Ilin, Buhăescu. Au mai jucat: Brie - Beța, Wallace, Vasile, Bărbulescu, Băjenaru, Cazan, Nica, Florea, Chipirliu. Antrenor: Daniel Oprița.