31.07.2015 00:01

Chindia rămâne în Seria Vest

Chindia rămâne în Seria Vest
Galerie foto

❚ Toate echipele care s-au înscris pentru noua ediție de Liga a II-a merg mai departe, expirând și ultimul termen trasat de Federație. Astfel, rămân două serii cu 14 formații, iar cea târgovișteană va evolua în Vest ❚ În condițiile unui salt către eșalonul de elită al fotbalului românesc, Chindia nu va mai putea să evolueze la Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”, care nu îndeplinește cerințele impuse la nivelul primei ligi

C.M.


Lucrurile sunt clare acum. Toate echipele care s-au înscris pentru noua ediție de Liga a II-a merg mai departe, expirând și ultimul termen trasat de Federație. În aceste condiții, rămân două serii cu 14 formații, iar Chindia va evolua sigur în cea de Vest, făcând schimb de locuri cu FC Clinceni, fostă Academica Argeș.

Inițial, târgoviștenii au fost repartizați în Seria Est, mai ales că FCM Dorohoi nu s-a înscris în termenul impus de FRF. Chindia se numără printre cluburile care agreează cedarea drepturilor TV către forul central și care nu dorește o negociere individuală.

Cum toate cele 28 de echipe au confirmat prezența în eșalonul doi, atunci rămân intacte și cele trei serii de Liga a III-a, unde sunt prinse 77 de cluburi, printre ele și două din Dâmbovița, Urban Titu și FC Aninoasa.

 

Ploiești, variantă pentru Liga I

Chiar dacă foarte puțini iau în calcul o eventuală promovare a Chindiei în prima ligă, este o variantă de care trebuie ținut totuși cont. În condițiile unui salt către eșalonul de elită al fotbalului românesc, Chindia nu va mai putea să evolueze la Târgoviște, pe stadionul „Eugen Popescu”.

Baza sportivă vecină cu fosta Casă a Armatei nu îndeplinește cerințele impuse pentru a găzdui meciuri de primă ligă, astfel că va trebui găsită o altă locație. Cum nici în județ nu există un stadion care să corespundă, atunci oficialii Chindiei sunt nevoiți să se orienteze spre un alt oraș, probabil Ploiești.

Au fost demarate procedurile pentru construirea unui complex sportiv nou la Târgoviște, în zona Gării de Sud, însă șansele ca el să fie finalizat până în anul 2020 sunt foarte mici.

„Eu cred că e prea mult să ne gândim în acest moment la o promovare în prima ligă. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci va trebui să ne orientăm către un stadion dintr-un județ limitrof, care să ne găzduiască meciurile de pe teren propriu”, a declarat președintele Chindiei, Marcel Ghergu.