20.07.2020 00:10

Chindia nu a mai jucat cu Dinamo

Chindia nu a mai jucat cu Dinamo
Galerie foto

❚ Ștefan Fara, Ricardo Grigore, Alexandru Răuță, Mihai Popescu, Valentin Lazăr, Filip Mrzljak, Andrei Sin, Diogo Fabbrini, Aleksander Mitrovic și Dan Tălmaciu sunt cei șase jucători de la Dinamo care au fost depistați pozitiv ❚ Situația este una cu adevărat complicată pentru Dinamo, care acuză probleme importante de lot, dar și un program infernal. Din aceste motive, conducerea clubului bucureștean a solicitat înghețatea competiției ❚ Între timp, a fost amânat și meciul din play-off dintre FCSB – CFR, după ce și un jucător al clujenilor, Alexandru Păun, a fost depistat cu noul coronavirus. ❚ „Eu mă bucur că noi nu avem probleme de genul acesta, e o situație foarte delicată, nici nu mai știu cum pot fi comprimate etapele pentru ei, noi jucăm, chiar dacă nu ne convine”, a spus Săndoi.

 

COSMIN SAVA

 


 

La jumătatea lunii mai, în momentul reluării Ligii I, Chindia Târgoviște ar fi trebuit să dispute meciul cu Dinamo București, însă în tabăra formației din capitală a fost depistată o persoană infectată cu noul coronavirus, iar meciul a fost amânat. După ce bucureștenii au stat în izolare, lucrurile au revenit la normal, Dinamo și-a disputat meciurile, iar joi ar fi trebuit să dispute restanța cu Chindia Târgoviște. Din păcate, au fost depistați 10 jucători pozitivi din partea clubului Dinamo București, iar meciul cu Chindia a fost amânat din nou. Mai mult, ieri cele două echipe ar fi trebuit să dispute partida programată normal, din returul play-out-ului, dar și aceasta a fost amânată.

Dinamo are 10 jucători infectați

Ștefan Fara, Ricardo Grigore, Alexandru Răuță, Mihai Popescu, Valentin Lazăr, Filip Mrzljak, Andrei Sin, Diogo Fabbrini, Aleksander Mitrovic și Dan Tălmaciu sunt cei 10 jucători de la Dinamo care au fost depistați pozitiv. În urma acestei situații, programul finalului de sezon se aglomerează și mai rău pentru cele două echipe. Formația bucureșteană este cea mai afectată echipă, pentru că pe lângă restanțele cu Chindia, nici meciul tur cu Hermannstadt nu s-a putut juca, iar acum intră pe lista partidelor programate în finalul stagiunii 2019-2020. Între timp, a fost amânat și meciul din play-off dintre FCSB – CFR, după ce și un jucător al clujenilor, Alexandru Păun, a fost depistat cu noul coronavirus.

Se cere înghețarea campionatului!

Situația este una cu adevărat complicată pentru Dinamo, care acuză probleme importante de lot, dar și un program infernal. Din aceste motive, conducerea clubului bucureștean a solicitat înghețatea competiției în play-out, fără să retrogradeze nimeni, inițiativă susținută la nivel declarativ și de Poli Iași. Reprezentanții Chindiei Târgoviște au optat acum ceva timp pentru o asemenea variantă, rămâne de văzut cum se vor poziționa acum pe acest subiect.

Săndoi e nemulțumit

Antrenorul formației târgovi ștene, Emil Săndoi, este nemulțumit de situația provocată, pentru că programul din ultima parte a sezonului va fi și mai aglomerat. „Îmi pare rău de situația lor, dar îmi pare rău și pentru noi. Nu ne avantajează deloc această situație, se va îngrămădi și mai mult calendarul, vor fi șase etape care se vor juca la trei zile distanță. Eu mă bucur că noi nu avem probleme de genul acesta, e o situație foarte delicată, nici nu mai știu cum pot fi comprimate etapele pentru ei. Noi jucăm, chiar dacă nu ne convine, șase etape la trei zile. Sunt atâtea cazuri, cresc de la o zi la alta, este îngrijorător. Noi eram pregătiți pentru partidă, studiasem adversarul, făcusem ședințele premergătoare”, a transmis Săndoi, conform paginii oficiale de Facebook a echipei târgovi ștene.