20.10.2021 00:12

Chindia luptă frumos

Chindia luptă frumos
Galerie foto

Deși a avut parte de o deplasare foarte dificilă, Chindia Târgoviște a început bine seria meciurilor oficiale de după pauza provocată de partidele echipei naționale. Formația pregătită de Emil Săndoi a jucat luni, la Botoșani, împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din Liga 1. Specialiștii au considerat favorită echipa gazdă, care a și reușit să domine jocul, însă Chindia a făcut un nou meci bun din punct de vedere defensiv.

Echipa târgovișteană a avut parte de un final complicat de joc, pentru că Suciu a fost eliminat după un fault prostesc, în urma căruia a văzut al doilea cartonaș galben și a fost trimis la vestiare. Chiar și după acest eveniment, Chindia a știut să gestioneze bine partida și nu a permis echipei din Botoșani să aibă prea multe șanse de a marca. Este al doilea meci consecutiv în care echipa pregătită de Emil Săndoi trebuie să joace cu un om mai puțin, pentru că același scenariu a avut loc și în meciul cu FCSB. La acel joceliminarea a avut loc la început, iar Chindia a rezistat până în prelungiri, când a fost învinsă cu un gol marcat din penalty de Budescu.

De această dată, la Botoșani, echipa târgovișteană nu a mai primit gol și a obținut un punct care valorează foarte mult ,dacă ținem cont de contextul în care s-a disputat partida. Chindia a avut foarte mulți jucători absenți, a fost nevoită să joace mai bine de 20 de minute cu un om mai puțin, dar totuși a rezistat. Acest lucru a fost posibil datorită determinării jucătorilor, care au dat totul pe teren, pentru a scoate ceva din meciul de la Botoșani. Chindia a demonstrat din nou că este o echipă foarte bine organizată, care primește foarte greu gol și care este capabilă să pună probleme, și din punct de vedere ofensiv.

Suporterii târgovișteni au motive să fie alături de echipa lui Emil Săndoi. Este o plăcere să-i vezi pe fotbaliștii Chindiei cum luptă pentru fiecare minge, cât efort sunt dispuși să facă pentru a obține maxim din fiecare partidă pe care o dispută. Săndoi este un antrenor inteligent, știe ce jucători are la dispoziție, îi cunoaște bine,  planul echipei este făcut în funcție de posibilitățile acestora, iar rezultatele se văd.

Trebuie ținut cont de faptul că acest sezon este unul mai dificil decât ediția precedentă a primei ligi, atât din cauza echipelor participante, cât și pentru că suporterii au revenit pe stadioane, iar Chindia este nevoită să-și joace toate meciurile în deplasare, întrucât arena „Eugen Popescu” nu este gata. Chindia luptă frumos, iar povestea trebuie să aibă același scenariu și în partidele următoare.

Cosmin Sava