07.08.2019 00:10

Chindia joacă vineri cu Academica Clinceni

Chindia joacă vineri cu Academica Clinceni
Galerie foto

❚ Partida se va juca de la ora 18.00, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, urmând a fi transmisă în direct de Telekom Sport, Digi Sport și Look ❚ Academica are cea mai slabă apărare din campionat, cu 13 goluri primite, dar nici Chindia nu stă foarte bine, pentru că a încasat 8 în cele patru etape scurse până acum. ❚ Cele două echipe s-au întâlnit des în ultimele sezoane ale ligii secunde, dar și în Cupa României. În ultimele opt înfruntări directe, echipa condusă în prezent de Viorel Moldovan a reușit să se impună de fiecare dată

 

COSMIN SAVA

 


 

Cele două echipe care au promovat la finalul sezonului trecut în primul eșalon fotbalistic, Chindia Târgoviște și Academica Clinceni, se vor înfrunta vineri într-un meci care va conta pentru etapa cu numărul 5 a actualei stagiuni a Ligii 1. Partida se va juca de la ora 18.00, pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari, urmând a fi transmisă în direct de Telekom Sport, Digi Sport și Look. Biletele pot fi achiziționate pe site-ul oficial al echipei din Clinceni, prețul fiind de 10 lei.

Fără victorie în acest sezon

Cele două echipe se află în subsolul clasamentului în acest moment, nereușind să câștige vreun meci în cele patru etape scurse până acum. Dacă Chindia are un punct, obținut în prima etapă contra celor de la Gaz Metan, adversara de vineri a înregistrat înfrângeri pe linie. Academica are cea mai slabă apărare din campionat, cu 13 goluri primite, dar nici Chindia nu stă foarte bine, pentru că a încasat 8 în cele patru etape scurse până acum. În privința atacului, echipa din Clinceni stă puțin mai bine, are 5 goluri înscrise, față de doar cele 3 ale Chindiei.

Chindia stă mai bine în meciurile directe

Cele două echipe s-au întâlnit des în ultimele sezoane ale ligii secunde, dar și în Cupa României. În ultimele opt înfruntări directe, echipa condusă în prezent de Viorel Moldovan a reușit să se impună de fiecare dată, iar în cinci dintre respectivele partide a făcut-o fără să primească gol. Mai mult, înfruntarea din Cupa României a fost câștigată tot de Chindia, dar după prelungiri, cu scorul de 2-1. Echipa din Clinceni a înregistrat două victorii, ambele în sezonul 2012-2013. Chindia și Academica au mare nevoie de puncte, astfel că meciul se anunță unul tare, imprevizibil, în care nu putem spune ca vreuna dintre cele două echipe pornește drept favorită.