01.11.2019 00:10

Chindia înfruntă Viitorul Constanța

Chindia înfruntă Viitorul Constanța
Galerie foto

❚ Astăzi, echipa târgovișteană are un nou duel tare, de această dată în deplasare la Viitorul Constanța, echipă care a câștigat Cupa României și Supercupa în acest an ❚ În ultimele cinci etape formația târgovișteană stă mai bine decât Viitorul. Chindia are trei victorii, o remiză și o înfrângere, în timp ce echipa lui Gică Hagi are două victorii, o remiză și două înfrângeri ❚ Partida din tur, disputată pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, a fost primul meci considerat pe teren propriu pentru o formație dâmbovițeană în prima ligă după mai bine de două decenii ❚ Până acum, Chindia a avut suporteri la toate meciurile disputate pe teren străin, rămâne de văzut dacă fanii vor fi alături de echipa târgovișteană și în meciul de la Ovidiu


COSMIN SAVA

 


 

Formația pregătită de Viorel Moldovan a început returul sezonului regulat cu o remiză, 1-1, pe teren propriu, cu Gaz Metan Mediaș, golul Chindiei fiind reușit pe finalul partidei de Andrei Pițian. Astăzi, echipa târgovișteană are un nou duel tare, de această dată în deplasare la Viitorul Constanța, echipă care a câștigat Cupa României și Supercupa în acest an. Partida se joacă de la ora 20.30, pe stadionul Central al Complexului Academiei de Fotbal „Gheorghe Hagi” din Ovidiu, iar prețurile sunt următoarele: Tribuna I(40 lei), Tribuna a II-a(20 de lei) și Peluze(10 lei). Meciul va fi transmis în direct de Telekom Sport, Digi Sport și Look. Formă mai bună pentru Chindia În ultimele cinci, etape formația târgovi șteană stă mai bine decât Viitorul. Chindia are trei victorii, o remiză și o înfrângere, în timp ce echipa lui Gică Hagi are două victorii, o remiză și două înfrângeri. Etapa trecută, Viitorul a pierdut cu 2-3 pe terenul celor de la Dinamo București, după ce la un moment dat a fost condusă la diferență de trei goluri. Chiar și în aceste condiții formația lui Hagi stă mai bine în clasament, este pe locul 2, cu 25 de puncte, în timp ce Chindia e pe 11, cu 16 puncte. Viitorul are al doilea cel mai bun atac din țară, cu 31 de goluri marcate, iar Chindia are doar 17. Pe fază defensivă lucrurile sunt ceva mai echilibrate, echipa lui Viorel Moldovan a primit 20, în timp ce formația pregătită de Gică Hagi a încasat 18. Viitorul s-a impus în tur Partida din tur, disputată pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești, a fost primul meci considerat pe teren propriu pentru o formație dâmbovițeană în prima ligă, după mai bine de două decenii. Încurajată de o asistență numeroasă, Chindia a arătat bine, a dominat jocul în anumite momente, dar a cedat, 0-1, după golul lui Eric din minutul 54. Până acum, Chindia a avut suporteri la toate meciurile disputate pe teren străin, rămâne de văzut dacă fanii vor fi alături de echipa târgovi șteană și în meciul de la Ovidiu.