20.07.2018 00:08

Chindia debutează la Timișoara, cu ASU Poli

Chindia debutează la Timișoara, cu ASU Poli
Galerie foto

❚ Echipa lui Viorel Moldovan va începe campionatul următor pe 4 august, cu o deplasare pe Bega, în fața unui adversar pe care târgoviștenii l-au învins de fiecare dată ❚ Primul meci acasă se va juca pe 11 august, cu nou promovata Universitatea Cluj, unul din derby-urile ligii secunde ❚ ACS Poli și Daco-Getica (fosta Juventus București) au retrogradat, iar Farul, Petrolul, U Cluj, Aerostar Bacău și Energeticianul (fostă ACS Șirineasa) au promovat din Liga a III-a. Metaloglobus a fost invitată în Liga a II-a, chiar dacă retrogradase, pe locul eliberat de CS Afumați

COSTIN MIHAI


Chindia va debuta în noua ediție a Ligii a II-a, pe 4 august, printr-o deplasare la Timișoara, cu ASU Poli, la fel ca în urmă cu două sezoane. Un adversar pe care târgovi ștenii l-au învins de fiecare dată, însă nu au lipsit emoțiile. Primul meci acasă se va juca pe 11 august, cu nou promovata Universitatea Cluj. Programul turului continuă cu Aerostar Bacău (d, 18 august), FC Argeș (a, 25 august), Petrolul Ploiești (d, 1 septembrie), CS Mioveni (a, 8 septembrie), Daco- Getica București (d, 15 septembrie), Farul Constanța (a, 22 septembrie), Dacia Unirea Brăila (d, 29 septembrie), Ripensia Timișoara (a, 6 octombrie), ACS Poli Timișoara (d, 10 octombrie), UTA Arad (a, 13 octombrie), Academica Clinceni (d, 20 octombrie), Sportul Snagov (a, 27 octombrie), CS Balotești (d, 3 noiembrie), Pandurii Tg. Jiu (a, 10 noiembrie), Metaloglobus București (d, 17 noiembrie), Luceafărul Oradea (d, 24 noiembrie), Energeticianul Tg. Jiu (a, 28 noiembrie). ACS Poli și Daco-Getica (fosta Juventus București) au retrogradat, iar Farul, Petrolul, U Cluj, Aerostar Bacău și Energeticianul (fostă ACS Șirineasa) au promovat din Liga a III-a. Metaloglobus a fost invitată în Liga a II-a, chiar dacă retrogradase, pe locul eliberat de CS Afumați.

Sâmbătă e amical cu Balotești, la Târgoviște

Programată pentru primul weekend din luna august, prima etapă propune următoarele meciuri: ASU Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște, Energeticianul Tg. Jiu – Luceafărul Oradea, Universitatea Cluj – Metaloglobus București, Aerostar Bacău – Pandurii Tg. Jiu, FC Argeș – CS Balotești, Petrolul Ploiești – Sportul Snagov, CS Mioveni – Academica Clinceni, Daco-Getica București – UTA Arad, Farul Constanța – ACS Poli Timișoara, Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timișoara. După patru sezoane cu Nicu Croitoru și Sică Bârdeș antrenori, Chindia a apelat acum la cuplul tehnic Viorel Moldovan – Francisc Dican. Formația târgovi șteană va juca sâmbătă, de la ora 11.00, un amical pe teren propriu cu CS Balotești.