10.07.2020 00:09

Chindia, cea mai slabă din play-out

Chindia, cea mai slabă din play-out
Galerie foto

❚ Atunci când a punctat, Chindia a reușit să adune puncte, dar acest lucru s-a întâmplat rar, pentru că formația târgovișteană a strâns doar 4 puncte din 21 posibile ❚ Deși nu are cea mai slabă defensivă din serie, încasând 9 goluri, la fel ca alte patru formații, trupa târgovișteană a pierdut puncte pentru că nu prea a contat pe fază ofensivă ❚ Cele patru puncte strânse în play-out, din victoria cu Viitorul și egalul cu Sepsi, au venit pe teren propriu. Chindia nu a contat în deplasare, înregistrând eșecuri pe linie ❚ Chindia nu a avut forța să revină în nicio partidă în care a fost condusă, iar asta demonstrează două lucruri: echipa suferă din punct de vedere al moralului, iar valoarea lotului este una sub nivelul primei ligi

 

COSMIN SAVA


Promovată la finalul stagiunii 2018-2019 de pe primul loc în liga secundă, Chindia a avut parte de un parcurs interesant la nivelul primei ligi. În sezonul regulat, formația târgovi șteană a avut destule momente în care a practicat un fotbal de nivel bun, reușind să se ridice la nivelul Ligii I. Lucrurile s-au schimbat total în play-out, acolo unde Chindia nu a mai reușit să facă față presiunii din lupta pentru evitarea retrogradării, reușind o singură victorie, cu Viitorul Constanța (2-1).

Cel mai slab atac

S-au scurs opt etape din play-out, Chindia a jucat doar șapte partide, pentru că meciul cu Dinamo a fost amânat. Trupa pregătită de Viorel Moldovan în primele patru partide, iar apoi de Emil Săndoi în ultimele două jocuri, a reușit să puncteze doar de trei ori. Două dintre reușite au venit în victoria cu Viitorul Contanța, iar cea de-a treia a fost în meciul cu Sepsi, încheiat la egalitate (1-1). Atunci când a punctat, Chindia a reușit să adune puncte, dar acest lucru s-a întâmplat rar, pentru că formația târgovișteană a strâns doar 4 puncte din 21 posibile. Greșeli mari pe faza de apărare În momentele în care fiecare fază contează, Chindia a avut mult de suferit în urma greșelilor din apărare. Deși nu are cea mai slabă defensivă din serie, încasând 9 goluri, la fel ca alte patru formații, trupa târgovișteană a pierdut puncte pentru că nu prea a contat pe fază ofensivă. Astfel, lipsa de inspirație, dar și inexactitățile din apărare, au făcut ca echipa să aibă un golaveraj extrem de slab, 3-9. Trupa târgovișteană era cotată cu mai multe șanse de a evita retrogradarea în momentul debutului în playout, dar între timp lucrurile s-au schimbat, iar echipe precum FC Voluntari sau Academica Clinceni au strâns multe puncte, în timp ce Chindia a scăzut nivelul.

Fără punct în deplasare

Cele patru puncte strânse în play-out, din victoria cu Viitorul și egalul cu Sepsi, au venit pe teren propriu. Chindia nu a contat în deplasare, înregistrând eșecuri pe linie, cu FC Hermannstadt (0-1), Academica Clinceni (0-1) și FC Voluntari(0-2). Au venit și două înfrângeri pe teren propriu, cu Poli Iași (0-2) și Hermannstadt (0-1). Chindia nu a avut forța să revină în nicio partidă în care a fost condusă, iar asta demonstrează două lucruri: echipa suferă din punct de vedere al moralului, iar valoarea lotului este una sub nivelul primei ligi.