27.09.2019 00:20

Centura Târgoviștei, pe drumul cel bun

Centura Târgoviștei, pe drumul cel bun
Galerie foto

❚ „Licitația pentru atribuirea celor cinci loturi care în momentul de față alcătuiesc drumul de Centură al municipiului Târgoviște este aproape finalizată. Undeva săptămâna viitoare, probabil, vom avea și câștigătorii”, a declarat primarul Cristian Daniel Stan ❚ Proiectul de hotărâre prin care Consiliul Local Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița își dau mâna pentru a duce la bun sfârșit lucrările a trecut ieri de votul aleșilor locali

 

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, în Sala de Consiliu a Primăriei Târgoviște a avut loc ședința Consiliului Local Municipal, în prezența a 20 de consilieri, din totalul de 21. Întrunirea a decurs în condiții normale, fără contrări între cele două tabere politice. Printre proiectele cele mai importante de pe ordinea de zi se aflau cele de reabilitare și modernizare de drumuri locale, precum și cel care viza realizarea accesului în municipiul Târgoviște, în scopul instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor de telecomunicații electronice. Totuși, cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost cel care sa referit la realizarea în comun, de către Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița, a proiectului de modernizare și reabilitare a drumului de Centură al orașului! Astfel, edilul Cristian Daniel Stan a avut câteva completări pe marginea acestui subiect în timpul ședinței. ,,Pentru a avea o privire de ansamblu și să încadrăm acest proiect de hotărâre…La acest moment, licitația pentru atribuirea celor cinci loturi care în momentul de față alcătuiesc drumul de Centură al municipiului Târgoviște este aproape finalizată. Undeva săptămâna viitoare, probabil, vom avea și câștigătorii. Este un proiect care administrației locale târgoviștene i-a dat multe bătăi de cap. De data aceasta, cred că problemele s-au rezolvat, împărțirea pe cinci loturi înseamnă că se va putea lucra independent pe fiecare dintre aceste loturi. Durata de execuție nu este una foarte mare la niciunul dintre cele cinci loturi, iar lotul de care discutăm în momentul de față vizează străzile Laminorului, Petru Cercel, inclusiv pasajul rutier de la Petru Cercel. Aici, în urma discuțiilor cu președintele Consiliului Județean, am căzut de acord ca, având în vedere și dezvoltarea deosebită a zonei respective, în contextul în care mall-ul se construie ște într-un ritm destul de alert, în contextul în care săptămâna viitoare vom semna și noi contractul de finanțare pe realizarea Parcului de la U.M Gară, licitația de execuție fiind aproape finalizată și acolo. Discutăm de o dezvoltare integrată a acelei zone. Vreau să-mi exprim aprecierea pentru implicarea Consiliului Județean în mod obiectiv pe acest subiect și susținerea lucrărilor la acest obiectiv de investiții cu 3 milioane de lei”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Cristian Daniel Stan. Acest proiect de hotărâre a trecut cu 19 voturi pentru. De altfel,și celelalte proiecte de pe ordinea de zi, inclusiv cel privind rectificarea bugetară, au fost aprobate de cei 20 de consilieri prezenți, cu majoritate sau unanimitate de voturi. În acest mod, ședința s-a încheiat fără nicio polemică.