16.07.2014 00:11

Cazul Vulcana Pandele încinge replicile politice

❚ Liberalii nu înțeleg „înverșunarea” social-democraților care au pierdut majoritatea în Consiliul local al comunei, iar democrat-liberalii cer PSD să respecte noua tabără politică de la Vulcana Pandele și să nu angreneze Prefectura în atacarea hotărârilor administrative

 

VIRGIL VOINESCU


Purtătorul de cuvânt al PNL Dâmbovița, Gabriel Cioacă, a lansat în ultima conferință de presă a partidului critici dure la adresa Instituției Prefectului Dâmbovița, privind cu suspiciune modul de lucru de la această instituție. Mai exact, liberalul dâmbovițean s-a referit la posibilitatea atacării ultimelor hotărâri de Consiliu local din comuna Vulcana Pandele:

„Din punctul meu de vedere nu mă mai miră nimic din ceea ce face Prefectura. Sper ca, abordând și ascultând subiectele pe care le-am prezentat (n.n. cu referire la situațiile din Consiliile locale Vulcana Pandele, Răzvad și Butimanu, unde PNL și PDL Dâmbovița doresc să formeze sau deja au format majorități) să fie mai atentă în demersurile pe care le face. La un moment dat lucrurile vor depăși cadrul local și vor fi analizate și mai departe. Ceea ce s-a întâmplat la Olt și la Dâmbovița, până acum, sunt afirmații argumentate de hotărâri ale instanțelor de judecată. Lucrurile trebuie să intre și pe acest făgaș al unor discuții pe legalitate, nu pe ceea ce ne place nouă să se întâmple acolo unde avem interes să se întâmple. Eu chiar nu înțeleg de ce atâta înverșunare pe cei de la PSD atunci când pierd majoritatea într-un consiliu local”, a declarat Gabriel Cioacă.

{GOOGLE_AD_BOX1}

 

Vă reamintim că, la Răzvad, fostul primar PDL a chemat în instanță primăria și, printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, a reușit să dizolve Consiliul Local. La Vulcana Pandele, printr-un artificiu politic, primăria este sub „ocupație” democrat-liberală după alegerile din Consiliul Local al comunei, în urma cărora consilierul PDL Bogdan Simion a ajuns viceprimar cu atribuții de primar interimar.

 

PDL cere să fie respectată noua majoritate de dreapta din CL Vulcana Pandele

comunicat de presă

Președintele Partidului Democrat Liberal Dâmbovița, Iulian Vladu, îi solicită președintelui PSD, Adrian Țuțuianu, să respecte legea și noua majoritate de dreapta formată în Consiliul Local Vulcana Pandele. Atacul incalificabil la democrație, precum și angrenarea Instituției Prefectului într-un act ilegal, de schimbare cu orice preț a hotărârilor majorității consilierilor locali din această localitate, nu demonstrează decât disperarea PSD de a se menține la putere, cu atât mai mult cu cât la Vulcana Pandele ies la lumină o serie de ilegalități produse de fosta administrație locală.

„Îi transmit dlui Adrian Țuțuianu că voi sesiza toate organele abilitate ale statului, pentru a opri abuzurile pe care încearcă să le producă la Vulcana Pandele, dar și în alte localități, unde dreapta va reuși să creeze majorități în consiliile locale. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu, ar trebui să fie mai degrabă preocupat de dezvoltarea economică a județului și de crearea de noi locuri de muncă, decât de jocurile politice locale. De asemenea, îi solicit prefectului să vegheze asupra respectării legii, nu să intre în jocuri politice, care să compromită definitiv instituția pe care o conduce”, a precizat Iulian Vladu.

Departamentul de Comunicare al PDL Dâmbovița