18.10.2017 00:09

Cătălin Cristea a fost învins de Marius Tătar

Cătălin Cristea a fost învins de Marius Tătar
Galerie foto

* "Competiția a fost tare, au participat sportivi din multe țări. Cătălin a boxat cu un sportiv din Arad, care e campion mondial, nu e un neica nimeni", a transmis Nicu Tamaș

* Pugilistul de la CSM Târgoviște nu s-a putut prezenta la adevărata sa valoare, întrucât cu doar două zile înainte de concurs a avut dureri de stomac, astfel că evoluția i-a fost afectată

COSMIN SAVA


Sâmbătă, la Arad, s-a desfășurat turneul internațional "Gala Campionilor" la box,  eveniment la  au participat sportivi din România,  Spania, Ucraina și Polonia.  A fost prezent și Cătălin Cristea, sportivul Clubului Sportiv Municipal Târgoviște, la categoria de 91 de kilograme. Cristea s-a luptat cu Marius Tătar, sportivul celor de la "Motorul  Silva Lazăr" Arad, pugilist pe care l-a învins anul trecut, dar de această dată victoria a aparținut arădeanului.

"Competiția a fost tare"

Antrenorul Nicu Tamaș spune că lupta a fost una dificila și că adversarul a fost unul de nivel înalt. În plus, Cristea s-a îmbolnăvit înainte de ziua meciului, iar prestația lui a avut de suferit din această cauză. De asemenea, Tamaș a confirmat faptul că sportivul are de gând  să plece în Germania la muncă dacă situația sa financiară nu se rezolvă. "Competiția a fost tare, au participat sportivi din multe țări. Cătălin a boxat cu un sportiv din Arad, care e campion mondial, nu e un neica nimeni, cum zic gurile rele ca sa pară ei șmecheri. Anul trecut l-a învins, dar cu două zile înainte de competiție a luat un microb, l-a durut stomacul, a vomitat, e un microb puternic, a fost cel mai slab meci al lui. Cătălin nu are casă, e căsătorit, stă cu chirie, se gândește că o sa vină și copilul și e greu să stea așa. Dacă nu se rezolvă pleacă în Germania la muncă să strângă bani ca sa își ia o casă", a transmis antrenorul lui Cristea.