21.06.2018 00:17

"Casa Sindicatelor, victima unor grupuri de interese"


Galerie foto

❚ "Un grup de interese, cum bine spuneți, încearcă pe diferite căi ca acestui activ să i se schimbe destinația, cu sprijinul autorităților" ❚ "Noi rugăm organele locale să facă o analiză de impact public asupra acestor active, pentru că o astfel de situație pe care am încercat să v-o prezint nu există în nici o țară europeană" interviu cu Ion Oproiu, președintele filialei de sindicat "Meridian" Dâmbovița, vicepreședinte la nivel național

 

PETRE DRĂGUȚOIU


Rep.: Ce interese ascunse credeți dumneavoastră că există în spatele problemei aparent fără rezolvare a proprietății asupra acestui bun de patrimoniu, respectiv Casa de Cultură a Sindicatelor Târgoviște?

-Un grup de interese, cum bine spuneți, încearcă pe diferite căi ca acestui activ să i se schimbe destinația, cu sprijinul autorităților. Lucru care s-a și petrecut cu etajul al II-lea de la Casa de Cultură a Sindicatelor Târgoviște. U.G.S.R.-ul prin reprezentanții săi legali, a depus toată documentația la instituțiile abilitate ale Statului pentru a face ordine cu acest lăcaș socio-cultural, conform legii, și să intre în normalitate, în folosul celor care le-au construit, salariați, pensionari, nu în mâna unui grup restrâns.

Rep. : Care este reacția dumneavoastră, a reprezentanților U.G.S.R.-ului?

-În aceste condiții, Filiala Dâmbovița solicită oamenilor de bună credință, patroni, instituții publice, persoane juridice și persoane fizice, în funcție de posibilități, să ia legătură cu subsemnatul, Ion Oproiu, președintele Filialei Dâmbovița a Sindicatului "Meridian", vicepreședinte la nivel național, în vederea donării unor sume de bani în vederea îmbunătățirii stării Casei de Cultură a Sindicatelor Târgoviște, inclusiv din punct de vedere administrativ. Noi rugăm organele locale să facă o analiză de impact public asupra acestor active, pentru că o astfel de situație pe care am încercat să v-o prezint nu există în nici o țară europeană.

Rep. : Este o situație destul de complicată și ca respectare a legalității, dar și de comunicare între toți factorii implicați, nu credeți?

-Sper că, de data aceasta, autoritățile locale se vor îndrepta spre aceste soluții ale noastre, ca să creăm și la Târgoviște un centru socio-cultural pentru cetățenii județului Dâmbovița, cu activități specifice de teatru, spectacole, simpozioane, conferințe, sesiuni științifice etc.