24.03.2020 00:19

Cartonaș roșu pentru Klaus

Cartonaș roșu pentru Klaus
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Încă o dată, Curtea Constituțională i-a aplicat președintelui Klaus Werner Iohannis o lovitură în plin. Și anume fără drept de apel, l-a acuzat de încălcarea, cu premeditare a Constituției. Or, președintele se face a nu înțelege. Recidivează cu încăpățânare tipic nemțească. De ce a făcut-o? Această întrebare deja îi obsedează pe români și, cu toate că l-au votat masiv în noiembrie anul trecut, acum își dau seama că s-au grăbit. Și doar se știe din moși-strămoși că graba strică treaba. Eu cred că domnul președinte Klaus și-a făcut o socoteală simplă și cinică. Adică a prins al doilea mandat la Cotroceni, după care va trage pe dreapta fericit în Sibiul natal cu convingerea că, într-un fel ori altul, va rămâne în istoria românilor. Ca atare, după el potopul. Preț de un cincinal nu prea a dat în brânci la Cotroceni, spetindu-se între prosperitatea și măreția națiunii române, și atunci, ca și în acest al doilea cincinal prezidențial, i-a plăcut funcția supremă în stat de la înălțimea căruia a ținut/ține morțis să ne arată că este doar… președintele PNL și că nu renunță la ideea aia fixă numită „guvernul meu”. Și acum vine de pică a doua întrebare: de ce nu renunță la ideea asta obsedantă care a și stârnit speculații și scenarite. Nu vreau să le iau acum pe rând, dar spun că ele există și nu sunt nicidecum în favoarea președintelui. Dacă vrea să rămână în istorie pe pozitiv, nu are de făcut decât un lucru obligatoriu: să respecte națiunea română și Constituția. Pentru că dacă nu o va face, nu este exclus ca, din partea Curții Constituționale, să primească lovitură după lovitură, ceea ce va duce, pe cale de consecință, și la prăbușirea catastrofală a PNL. Și ar fi regretabil pentru un partid istoric care a fost unul din făuritorii României Mari.