16.12.2014 00:15

Cartel Alfa Dâmbovița cere ajutorul Prefecturii

Cartel Alfa Dâmbovița cere ajutorul Prefecturii
Galerie foto

❚ Sindicatul reclamă un abuz și o ilegalitate la firma care asigură mentenanța Fabricii de Ciment Fieni ❚ Potrivit vicepreședintelui CNS Cartel Alfa Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu, aici patronul condiționează păstrarea locurilor de muncă de renunțarea la calitatea de membru de sindicat ❚ În această situație sunt 100 de angajați, pentru ale căror drepturi se cere intervenția Prefecturii și a organelor abilitate

VIRGIL VOINESCU


Confederația Națională Sindicală (CNS) Cartel Alfa Dâmbovița protestează față de faptul că patronul unei firme care asigură mentenanța (lucrări de întreținere și reparații) la Fabrica de Ciment Fieni condiționează menținerea angajaților de renunțarea la calitatea de membri de sindicat. Cartel Alfa Dâmbovița cere Prefecturii și organelor abilitate să intervină în acest caz de neconceput într-un stat de drept.

„Avem abuzuri fără precedent în lumea sindicală. Nu le-am mai trăit de câțiva ani buni. Patronul de la această unitate binevoiește cu tupeu nemăsurat să condiționeze păstrarea salariaților numai dacă își dau demisia din sindicat. Liderul de sindicat, Mog Vasile, este amenințată că, dacă nu pleacă de la sindicat și nu se dezafiliază de la Cartel Alfa, va fi dat afară. Nu contează că se judecă și îl aduc înapoi, dar îi arată cine e «tătucu»!, aceasta este expresia domnului patron”, ne-a declarat viceliderul CNS Cartel Alfa Dâmbovița, Nicolae Dragodănescu.

În această situație, potrivit viceliderului de sindicat, sunt 100 de salariați:

„Nu sunt foarte mulți, dar cu cât sunt mai puțini, cu atât este mai greu să faci sindicalism în România”, a precizat Nicolae Dragodănescu.

Domnia sa susține că acest scandal s-a declanșat odată cu procedura de negociere a Contractului colectiv de muncă la respectiva firmă.

„Era vorba doar de un singur capitol, salarizarea, care oricum nu s-a respectat. Ca să le închidă gura și să termine cu sindicatul, cu orice fel de dialog și drepturi sociale, îi amenință ăi dă afară. Este un abuz și un șantaj. Se încalcă legea și este nevoie de instituțiile statului să vadă ce se întâmplă”, a mai arătat Nicolae Dragodănescu.