01.06.2015 00:15

Cardul de sănătate, la faza de sugestii și reclamații

Cardul de sănătate, la faza de sugestii și reclamații
Galerie foto

❚ Unicul subiect aflat pe ordinea de zi a Comisiei, implementarea acestui nou sistem în județ, a fost întors pe toate fețele de prefectul județului, alături de care s-au aflat conducerea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, a Direcției de Sănătate Publică și lideri sindicali ❚ Marea absentă de la dezbateri, Asociația Medicilor de Familie Dâmbovița, este și cea care reclamă cele mai multe probleme, drept pentru care și-a atras critici: „Să vină aici unde are posibilitatea să spună lucrurile deschis”, a declarat prefectul Ioan Marinescu

V. STANCIU


 

„Stadiul implementării sistemului cardului național de asigurări sociale de sănătate la nivelul județului Dâmbovița” a fost sigurul subiect aflat pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social, care s-a întrunit vineri, 29 mai a.c. în Sala Mare a Prefecturii.

Directori de instituții deconcentrate și reprezentanți ai sindicatelor din județ au participat la ședința prezidată de prefectul Ioan Marinescu. Domnia sa și-a arătat nemulțumirea față de Asociația Medicilor de Familie Dâmbovița care, deși critică modul de implementare a cardului de sănătate, nu și-a trimis niciun reprezentant la Comisia de Dialog Social.

„Atrag atenția celor mai nemulțumiți care ar trebui să participe la ședință. De la Asociația Medicilor de Familie nu e nimeni?”, a întrebat prefectul.

Directorul adjunct al Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița, dr. Gabriela Costea, a intervenit, spunând că are un punct de vedere scris de la președinta Asociației, dr. Ileana Dumitrescu.

„Să vină aici unde are posibilitatea să spună lucrurile deschis. Asta înseamnă pasare. Dacă nu a venit aici, la ședință, să tacă sau să vină la audiențe. Toată lumea critică acest sistem de carduri. Nu se poate face peste noapte sistemul perfect. Nu poți să te declari nemulțumit permanent și să nu vii să-ți susții punctul de vedere”, a declarat Ioan Marinesu.

 

Dispută la distanță medici de familie – CJAS

La rândul său, directorul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Dâmbovița, dr. Alexandra Stan, a prezentat situația la zi în ceea ce privește cardul de sănătate. La nivelul județului au mai rămas de distribuit asiguraților circa 6000 de carduri.

Punctul de vedere al Asociației Medicilor de Familie Dâmbovița a fost exprimat totuși, în lipsa președintei Asociației, de dr. Gabriela Costea (DSP):

„Dr. Ileana Dumitrescu spune că sunt unele disfuncționalități și anume programul funcționează mai greoi. De exemplu, în perioada 25 și 27 mai, între orele 10-14, nu a funcționat, ceea ce înseamnă că nu s-au putut elibera rețete, bilete de trimitere etc. Cardul este uneori invalid și nu se poate intra în sistem pentru acel pacient și, implicit, crește timpul de așteptare. O altă problemă ar fi că nu se validează serviciul în 72 de ore, situație în care medicul nu-și mai primește banii de la CAS. ªi mai sunt situații în care cad curentul și internetul”, a transmis, prin dr. Gabriela Costea, Asociația Medicilor de Familie Dâmbovița.

Dr. Alexandra Stan a replicat:

„Sistemul funcționează, avem un număr foarte mare de servicii acordate în baza cardului. Există într-adevăr situații în care, datorită numărului foarte mare de utilizări a sistemului informatic, acesta merge greoi. Însă există posibilitatea înregistrării offline a serviciilor și după aceea să le raporteze. Modificarea cadrului legislativ permite decontarea serviciilor medicale și fără cardul de sănătate. CJAS Dâmbovița va încheia un act adițional cu furnizorii de servicii mediale prin care li se recunosc și acele servicii care nu au fost decontate în baza cardului”, i-a liniștit astfel directorul CJAS pe medicii de familie.

Totodată, dr. Alexandra Stan a amintit că implementarea cardului este imperios necesară, pentru a fi eliminate diverse situații care apăreau în trecut:

„Pentru un asigurat am avut 5 consultații într-o zi, pentru aceeași afecțiune, care au fost și plătite, descoperite ulterior, la controale. Cu cardul acest lucru nu este posibil”, a încheiat directorul CJAS.