14.07.2020 00:21

Candidații pentru alegerile locale au fost validați în CEx-ul PSD Dâmbovița

Candidații pentru alegerile locale au fost validați în CEx-ul PSD Dâmbovița
Galerie foto

❚ Președintele PSD DÂMBOVIȚA, deputatul Corneliu Ștefan, a fost reconfirmat ca fiind candidatul socialdemocrat pentru Consiliul Județean Dâmbovița ❚ Comitetul Executiv a hotărât, votând în unanimitate, ca trădătorii să nu mai fie primiți înapoi

 

VIOLETA STANCIU

 


 

„Comitetul Executiv al PSD Dâmbovița a validat, duminică, 12 iulie 2020, candidații pentru alegerile locale ce se vor desfășura pe 27 septembrie. Reprezentanții tuturor organizațiilor dâmbovițene au aprobat, în unanimitate, listele cu propunerile pentru funcțiile de primari și consilieri locali”, se arată într-un comunicat de presă remis redacției de către PSD Dâmbovița. De asemenea, în cadrul acestuia suntem informați că președintele PSD DÂMBOVIȚA, deputatul Corneliu Ștefan, a fost reconfirmat ca fiind candidatul social-democrat pentru Consiliul Județean Dâmbovița, candidatura fiind susținută de toți membrii social-democrați dâmbovițeni. Un alt subiect important al CEx PSD Dâmbovița a fost acela al trădărilor politice din partea unor membri ai partidului. „Plecarea din rândurile PSD, pe lângă înșelarea așteptărilor oamenilor, arată și naivitatea de care dau dovadă cei care părăsesc organizația dâmbovițeană. Promisiunile făcute de actualii guvernanți, prin intermediul prefectului județului Dâmbovița, sunt doar ispite politice pentru cei creduli și slabi de înger. Pentru a evita regretele târzii ale celor care, din motive greu de înțeles, decid să părăsească PSD Dâmbovița, Comitetul Executiv a hotărât, votând în unanimitate, ca trădătorii să nu mai fie primiți înapoi. Altfel spus, cine e plecat, e bine plecat”, mai menționează comunicatul PSD Dâmbovița. Întâlnirea cu membrii PSD ai Comitetului Executiv s-a desfășurat respectând legislația în vigoare de prevenire a răspândirii COVID-19. Datorită măsurărilor de siguranță, PSD Dâmbovița a organizat 4 „mini-ședințe“ în aer liber. Numărul maxim al participanților nu a depășit 50 de persoane, iar testarea temperaturii corporale, distanțarea fizică și purtarea măștilor de protecție au fost obligatorii.