12.11.2019 00:19

Candidații la Cotroceni s-au dat după ei

Candidații la Cotroceni s-au dat după ei
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Nu este o figură de stil, ci este vorba de o realitate electorală care i-a lăsat pe români cu ochii-n soare. Și asta pentru că n-a existat o dezbatere pe proiecte față-n față a celor 14 candidați, iar cei câțiva care au apărut, pe ici-colo, la unele televiziuni, n-au convins pentru ce ar fi meritat să fie aleși în suprema funcție-n statul mioritic, adică în Absurdistanul nostru de fiecare zi. A fost să fie o campanie electorală prezidențială absurdă: kafkiană de-a dreptul. Pot spune, fără nicio exagerare, că electorii patriei au votat în orb. Emoțional și inerțial. Dar despre asta într-un alt editorial. Cei câțiva, prea puțini dintre cei 14 competitori, nu ne-au oferit în fulgerantele lor apariții televizate, nimic convingător. Klaus Werner Iohannis s-a ferit inexplicabil de o confruntare față la față cu ceilalți contracandidați. Această fereală n-a avut nimic democratic și nici patriotic. Viorica Dăncilă a vrut cu ardoare – nu-mi dau seama cât a fost de convinsă c-o să iasă ceva – o confruntare „unu la unu” cu herr Klaus, dar s-a ales cu un refuz asemenea unei uși trântite-n nas. Însă nu și-a dorit să se bată cu ceilalți candidați. Dan Barna a ținut-o langa cu... alegerile anticipate. La ce s-o fi așteptat. Toader Paleologu a fost prea academic, lipsindu-i un „proiect de țară” credibil. Oarecum persuasiv și cu o cât de cât articulată viziune asupra viitorului națiunii a fost Mircea Diaconu, care a venit tare din urmă, suflându-le-n ceafă principalilor competitori. În rest nimic de doftă. Da, nu este o figură de stil titlul editorialului, fiecare candidat la tronul de la Cotroceni s-a dat după el însuși, fiind, de fapt, oameni fără umbră. O apreciere, împărtășită de mai toți românii doritori de o „țară ca afară” și de un adevărat „pater patria”: campania electorală a fost atât de anostă încât i-a băgat în gânduri nedumerite pe electori. Și pe ăia rămași acasă, și pe cei răspândiți pe mapamond. Și, ca atare și în consecință: la ce bun votul? Bref: Am avut parte de o mare campanie electorală... inexistentă.