04.10.2019 00:16

Cancerul bronhopulmonar, vârf de incidență

Cancerul bronhopulmonar, vârf de incidență
Galerie foto

❚ „De asemenea, ca vârf de incidență la bărbați mai sunt cancerele digestive (ficat, pancreas, colon, esofag), urmat de cancerul de prostată, vezică urinară, hemopatiile maligne... Vârsta la care se prezintă cu cancer este din ce în ce mai mică în special cei cu cancer bronhopulmonar și cancere digestive, este vorba de oameni de 30 - 40 de ani”, a precizat purtătorul de cuvânt al SJUT, dr. Elena Firoiu

 

VIOLETA STANCIU


La nivelul județului Dâmbovița, la bărbați, de la distanță, vârful de incidență (cazuri noi) în boala oncologică îl reprezintă cancerul bronhopulmonar! Așa cum este lesne de înțeles pentru toată lumea, fumatul este cauza principală a creșterii numărului de cancere de plămâni. Semnalul de alarmă tras de purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgoviște (SJUT), dr. Elena Firoiu, medic specialist oncolog este că tot mai mulți tineri, cu vârste cuprinse între 30 - 40 de ani, se prezintă cu astfel de afecțiuni. „În general, trebuie să știți că, la nivel mondial, de când s-au introdus aceste măsuri privind interzicerea fumatului în spații publice a scăzut foarte mult, chiar semnificativ și peste tot, numărul cazurilor de cancer bronhopulmonar, dar având în vedere că foarte mulți tineri, și din ce în ce mai mulți, încep să fumeze de la vârste foarte mici, din nefericire când își dau seama totuși de riscuri, chiar dacă renunță, răul a fost deja făcut... Acesta este motivul pentru care totuși cancerul bronhopulmonar, la noi, de exemplu, a crescut ca incidență în anul 2018, comparativ cu 2017, de la 223 de cazuri noi în 2017, la 250 de cazuri noi în 2018. Dintre acestea, cazurile noi la femei au crescut de la 57 la 70, restul fiind cazuri noi, dar la bărbați. De asemenea, ca vârf de incidență la bărbați mai sunt cancerele digestive (ficat, pancreas, colon, esofag), urmat de cancerul de prostată, vezică urinară, hemopatiile maligne... Vârsta la care se prezintă cu cancer este din ce în ce mai mică în special cei cu cancer bronhopulmonar și cancere digestive, este vorba de oameni de 30-40 de ani”, ne-a declarat dr. Elena Firoiu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență (SJUT).