21.07.2016 00:21

Campionat de șah interpenitenciare

Campionat de șah interpenitenciare
Galerie foto

❚ La eveniment au participat persoane private de libertate, încarcerate în regim închis și semideschis, iar competiția a fost un succes ❚ Întrecerea a fost câștigată de o persoană privată de libertate de la Penitenciarul Mărgineni, poziția secundă a fost ocupată de un jucător de la Penitenciarul Găești, iar pe locul al treilea s-a clasat tot un șahist de la gazde

CORVIN DUMITRICĂ

 


 

Ziua Mondiala a șahului a prilejuit organizarea în cadrul sălii Polivalente din municipiul Moreni a Campionatului de șah interpenitenciar pe Regiunea Sud Muntenia la care au participat personalități din lumea șahului și unități din sistemul Administrației Naționale a Penitenciarelor. Gazdele de la Penitenciarul Mărgineni, spun ca persoanele private de libertate de toate vârstele manifestă un interes deosebit față de jocul de șah, mai ales dacă este desfășurat sub forma competiției, iar de aici a apărut necesitatea unui concurs. Jucătorii știu ca acționând în principal asupra dezvoltării calităților și capacităților intelectuale, șahul are influențe favorabile și asupra dezvoltării capacităților afective și morale. El este un test de răbdare, nervi, voință și concentrare care sporește abilitatea de a concura cu alți semeni într-o manieră sportivă și etalează, pe lângă strategie și o gamă variată de valori morale, disciplină, corectitudine, respect față de coordonator și adversar, contribuind la formarea unor trăsături de voință și caracter solide.

Întrecerea a fost câștigată de o persoană privată de libertate de la Penitenciarul Mărgineni, poziția secundă a fost ocupată de un jucător de la Penitenciarul Găești, iar pe locul al treilea s-a clasat tot un șahist de la gazde. Practicanții șahului spun că acesta dezvoltă calitățile manageriale ale jucătorului. Fiecare jucător este un general al unei armate, el fiind cel care analizează situația, utilizează resursele, atacă, se apară, sacrifică totul cu un singur scop - matul, iar organizatorii, având în vedere valențele formativeducative ale jocului de șah, își propun să încurajeze afirmarea deținuților în domeniul sportiv și participarea acestora la activități care să contribuie la îmbunătățirea imaginii de sine și creșterea încrederii în propria persoană. La eveniment au participat persoane private de libertate, încarcerate în regim închis și semideschis, iar competiția a fost un succes.