21.08.2019 00:14

Campanii arheologice organizate de Complexul Național Muzeal

Campanii arheologice organizate de Complexul Național Muzeal
Galerie foto

*Se lucrează la Geangoești-Hulă (Dragomirești), la Poiana Cireșului (Piatra Neamț), urmând a se relua activitatea și la Târgoviște, la Curtea Domnească

 

Ștefan Khalil


Activitatea curentă a Complexului Național Muzeal este completată consistent în această perioadă și pe partea de cercetare arheologică! Managerul unității muzeale, dr. Ovidiu Cîrstina, ne-a vorbit despre activitatea arheologică din cadrul muzeului ce are loc în județul Dâmbovița și nu numai.

„Deoarece ne permite și timpul de afară, precum și finanțarea pe care o avem de la Consiliul Județean și de la Ministerul Culturii, în momentul de față este deschisă săpătura arheologică la Geangoești-Hulă, localitatea Dragomirești, este vorba despre un sit neolitic, iar cercetările sunt în plină desfășurare”, a declarat Ovidiu Cîrstina.

Potrivit acestuia, au fost făcute campanii de cercetări arheologice și la Piatra Neamț, Poaina Cireșului, unde a fost găsit un sit cu o resursă patrimonială extraordinară ce provine de mai bine de 10.000 de ani. În aceste zile, vor fi reluate și cercetările sistematice aici, în Târgoviște, la Curtea Domnească.

,,În paralel, asigurăm tot ceea ce înseamnă cercetări preventive de supraveghere sau diagnostic de teren pentru investițiile care se derulează în Târgoviște sau în județ sau pentru UAT-rile care și-au propus să-și reînoiască PUG-urile”, a declarat managerul Ovidiu Cîrstina.