24.05.2022 00:12

Campanie de informare cu și despre produse românești

Campanie de informare cu și despre produse românești
Galerie foto

comunicat de presă

Merele de Voinești, trufandalele din Băleni și Cartierul Matei Voievod, cartoful și varza de Lungulețu ne reamintesc de aromele copilărie, de gustul de acasă. În varietatea de produse și mărci din piață, mânați de agitația cotidiană, uităm uneori să apreciem calitatea și gustul autentic. Ne umplem cărucioarele cu produse din import, deși România e capabilă să ne hrănească.

Partidul Național Liberal Dâmbovița a desfășurat de data de 21.05.2022, prima acțiune din cadrul campaniei locale de informare și conștientizare a dâmbovițenilor, în privința consumului de produse românești și a importanței sprijinirii producătorilor locali. Pe Platoul Prefecturii din municipiul Târgoviște a fost organizat un punct de informare, de unde au fost împărțite târgoviștenilor aflați în trecere, produse autohtone, legume provenite de la producători din localitățile cu specific pomicol și legumicol din județul Dâmbovița.

În cadrul campaniei „PNL Dâmbovița promovează produsele românești și sprijină producătorii locali”, oamenii au fost informați asupra importanței achiziției de produse de proveniență locală pentru sprijinirea economiei locale, susținerea agricultorilor dâmbovițeni și dezvoltarea afacerilor românești. Județul Dâmbovița este unul dintre cei mai mari producători de mere și legume din țară. La acțiune au participat Aurelian Cotinescu-Secretar General PNL Dâmbovița  și noul membru al PNL Dâmbovița-Adrian Alexandrescu.

Biroul de presă PNL Dâmbovița