28.07.2016 00:07

Campanie consistentă de achiziții la Titu

Campanie consistentă de achiziții la Titu
Galerie foto

❚ Vasile Constantin, directorul sportiv al formației de pe „Orășenesc”, consideră că echipa dispune de un lot cu jucători experimentați, capabil să atingă obiectivul propus, menținerea la nivelul Ligii a III-a ❚ „Băieții au început pregătirea, sunt cuminți și răspund bine la antrenamente. Trebuia făcută o schimbare, pentru că ne dorim să avem o echipă bună și să ne menținem în Liga a III-a”, a mărturisit „Grecu” ❚ „Odată ce am dat drumul la fotbal înseamnă că am găsit soluții în ceea ce privește aspectul financiar. Mergem înainte. Sunt greutăți, cum sunt peste tot, însă ușor și cu calm le vom rezolva pe toate”, a transmis oficialul de la Titu

LIVIU DOBRE


Reorganizată în această vară după situația neplăcută din ediția precedentă de campionat, când a avut mari probleme financiare, fiind nevoită să joace cu un lot încropit în mare parte cu jucători de la echipa a doua, Urban Titu este pregătită să facă de această dată un sezon mai bun. Cum resursele financiare nu sunt prea mari, obiectivul va rămâne același, menținerea la nivelul Ligii a III-a. Lotul este schimbat în totalitate, fiind format în mare parte din jucători destul de experimentați, aduși de la București sau Pitești, dar și cu juniori de la Chindia.

„Deocamdată avem 18-19 jucători siguri, dar mai sunt și alții pe care îi putem lua. Vrem să îi vedem la meciuri amicale, pentru a ne face o idee despre valoarea lotului. Din ce am luat, seniori și juniori, eu zic că avem un lot bun, nu de speriat, dar este bun. Băieții au început pregătirea, sunt cuminți și răspund bine la antrenamente. Trebuia făcută o schimbare, pentru că vrem să avem o echipă bună și să ne menținem în Liga a III-a. Când vom avea bani mai mulți, atunci vom trage și noi mai sus, la primele locuri, însă deocamdată vrem să rămânem în C. Lotul este mai bun decât cel din sezonul trecut”, a transmis Vasile „Grecu” Constantin, directorul sportiv al grupării de pe „Orășenesc”.

Cantonament la Hagioaica

Antrenamentele sunt bazate pe pregătirea fizică și este posibil ca sâmbătă formația antrenată de Sabin Ciurea să dispute un prim meci amical, cu o echipă dintr-o ligă inferioară. „Avem o săptămână la dispoziție pentru pregătirea fizică. Așa cum am mai spus, vrem să facem și un minicantonament la baza proprie de la Hagioaica, cu două antrenamente pe zi. Vom disputa și meciuri amicale, mai întâi cu o echipă ușoară, pentru că jucătorii nu sunt încă pregătiți, după care vom lua și meciuri mai tari”, a mai spus „Grecu”.

Situația financiară pare să se fi rezolvat, după cum au lăsat de înțeles oficialii grupării din Titu, găsindu-se soluțiile necesare pentru a se continua la nivelul Ligii a III-a. „Odată ce am dat drumul la fotbal înseamnă că am găsit soluții în ceea ce privește aspectul financiar. Mergem înainte. Sunt greutăți, cum sunt peste tot, însă ușor și cu calm le vom rezolva pe toate. Trebuie și noi să plătim arbitraje, transport, prime și multe altele, iar fără bani nu am fi putut, astfel că s-au găsit soluții”, a mărturisit directorul sportiv de la Urban.