01.04.2021 00:13

Campania "Luna națională a informării despre vaccinare"

Campania
Galerie foto

Comunicat de presă

Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița desfășoară în luna aprilie 2021 activități de implementare a Campaniei Luna Națională de informare despre VACCINARE și celebrează Săptămâna Europeană a Vaccinării, în perioada 26.04-02.05.2021. În România, în perioada 2016-2020 au fost confirmate 20 204 cazuri de rujeolă, din care 64 decese. Ca măsură de limitare a epidemiei de rujeolă, la nivel național au fost organizate campanii de vaccinare cu RRO a copiilor nevaccinați și incomplet vaccinați. Este necesară o acoperire vaccinală de 95% pentru prima și a doua doză de vaccin RRO, pentru atingerea nivelului de imunitate a populației necesar pentru a întrerupe transmiterea endemică a virusului. Epidemia de COVID-19 care a debutat la sfârșitul anului 2019 a fost declarată pandemie de către OMS în data de 11 martie 2020. Aceasta este prima pandemie cauzată de un coronavirus. Vaccinurile pentru prevenirea COVID-19 au devenit disponibile în UE/SEE în decembrie 2020. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a desemnat anul 2021 „Anul Internațional al personalului medical”, ca recunoaștere a dedicării acestei categorii profesionale pentru furnizarea asistenței medicale în timpul și în pofida pandemiei de COVID-19, care a pus la încercare sistemele de sănătate din lume. OMS recomandă ca toate vaccinările de rutină să fie administrate conform programării, chiar în timpul pandemiei de COVID-19. Anul acesta 2021, SEV are o semnificație specială, pe fondul pandemiei de COVID-19. Cu lansarea continuă a vaccinurilor în toată regiunea europeană, Campania anului în curs se orientează pe sensibilizarea și informarea populației despre vaccinurile disponibile și rolul OMS în asigurarea distribuției echitabile a acestora. Vaccinarea este „piatra de temelie” a Programului de lucru OMS Europa 2020–2025 – “United Action for Better Health in Europe”. Epidemiile recente subliniază responsabilitatea tuturor de a menține sub control bolile care pot fi prevenite prin vaccinare.

DIRECTOR EXECUTIV,

DR. SORIN STOICA