11.01.2021 00:17

Camera Agricolă a Fermierilor, din nou în actualitate

Camera Agricolă a Fermierilor, din nou în actualitate
Galerie foto

❚ „Din câte știu eu, suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu avem o Cameră Agricolă” (Viorel Cigăran, directorul Direcției Agricole Dâmbovița)

 

VIOLETA STANCIU


În acest an ar trebui să se înființeze o nouă structură care să activeze în domeniul agricol, respectiv Camera Agricolă a Fermierilor, mai ales că Legea Camerelor Agricole a trecut de Parlament încă de anul trecut! O astfel de instituție a mai funcționat în România în urmă cu câțiva ani, este vorba de Camera Agricolă din subordinea consiliilor județene, care ulterior a fuzionat cu Direcțiile Agricole Județene, numai că de data aceasta se dorește o Cameră Agricolă care să funcționeze în sistem privat, nu finanțată de la bugetul de stat, așa cum s-a întâmplat până acum. Directorul Direcției Agricole Dâmbovița, ing. Viorel Cigăran susține că România este singura țară din Uniunea Europeană care nu are o astfel de Cameră Agricolă a Fermierilor. „Începând cu 1 ianuarie 2017, fosta Camera Agricolă a fuzionat cu Direcția Agricolă Dâmbovița. În momentul în care noi am fuzionat cu Camera Agricolă Județeană, aceasta purta numele de Cameră Agricolă, dar era în subordinea CJD și era tot bugetată de stat, nu era Cameră Agricolă privată. Ori pe legea nouă, Legea Camerelor Agricole, care a trecut de Parlament în 2020, în noua formă se vorbește de Camera Agricolă a Fermierilor, Camera Agricolă Privată. Probabil că anul acesta se va înființa. Legea este adoptată și normal ar trebui să se înființeze în acest an. Camera Agricolă care va lua ființă, în forma care a trecut de Parlament, înseamnă șapte persoane angajate sau preluate de la noi, cu o structură privată de conducere, și mai sunt și alte aspecte. O astfel de structură nu numai că ar fi binevenită, dar este o cerință, pentru că din câte știu eu suntem singura țară din Uniunea Europeană care nu avem o Cameră Agricolă”, ne-a declarat directorul Direcției Agricole Dâmbovița, ing. Viorel Cigăran.