24.09.2020 00:08

Calificare pentru echipa lui Nicu Croitoru

Calificare pentru echipa lui Nicu Croitoru
Galerie foto

❚ Gabi Paraschiv a ales să folosească jucători mai puțin utilizați, probabil acesta fiind aspectul decisiv în stabilirea echipei care s-a calificat ❚ Trupa lui Nicu Croitoru și-a mărit avantajul, după ce Crinel Stoica a marcat în urma unui contraatac. ❚ Morenarii au ratat ultima ocazie a partidei prin fostul atacant de primă ligă, Pătulea, care a trimis pe lângă poartă din interiorul careului

 

COSMIN SAVA


Duelul din prima etapă a Ligii a III-a dintre FC Pucioasa și Flacăra Moreni s-a repetat marți după amiază, tot pe stadionul "Dumitru Tică Popescu", însă în turul 2 al Cupei României. Meciul nu a mai fost la fel de spectaculos ca remiza din campionat, însă am asistat la o partidă plăcută, în care Gabi Paraschiv a ales să folosească jucători mai puțin utilizați, probabil acesta fiind aspectul decisiv în stabilirea echipei care s-a calificat. Pentru cele două formații urmează meciurile din campionat, Flacăra primești vizita celor de la ACSO Filiași, în timp ce Pucioasa întâlnește Vedița Colonești. Diferență de două goluri la pauză Începutul meciului a fost unul echilibrat, însă morenarii s-au apropiat mai periculos de poarta gazdelor, dar Ghițescu a intervenit bine la centrarea lui B. Negrea(12), iar mai apoi, șutul bun al aceluiași fotbalist morenar s-a oprit în colegul Păun(14). Flacăra a continuat să fie periculoasă, Tocan a depășit ușor un adversar, dar șutul său a trecut pe lângă poartă(33). Pucioasa a reușit să puncteze imediat, portarul Pandalache a produs un penalty, iar Marina a transformat fără emoții(36). Trupa lui Nicu Croitoru și-a mărit avantajul, după ce Crinel Stoica a marcat în urma unui contraatac(44).

Flacăra nu a avut puterea să revină

Startul reprizei secunde a aparținut tot gazdelor, dar Pandalache a intervenit bine la șutul lui Simion(66), iar Blas a trimis mult peste din interiorul careului(67). Flacăra a revenit în meci prin golul lui Alex Oaie, care a punctat cu o lovitură de cap din cornerul executat de Tocan (68). Trupa lui Paraschiv a continuat să atace, însă fără succes, Niculăescu a trimis pe lângă poartă cu o lovitură de cap (72), Calofir a executat slab o lovitură liberă din marginea careului (76), iar șutul lui Pătulea a fost reținut de Ghițescu (79). Morenarii au ratat ultima ocazie a partidei tot prin fostul atacant de primă ligă, care a trimis pe lângă poartă din interiorul careului( 90+4). Caseta tehnică Stadion: Dumitru Tică Popescu-Pucioasa.

Au marcat: Narcis Marina (36 - penalty), Crinel Stoica (44) / Alexandru Oaie (68). Au arbitrat: Bogdan Neculcea (București), Claudiu Șchiopet (Brașov) și Raluca Sîrghi(București). Observator FRF: Cătălin Barbu (Pitești). Pucioasa: Ghițescu - Simion, Marina, Blas, Diță (90+2 Neacșu) - Dragnea, Lungeanu, Petre (63 Samoilă) - Iamandache(90+2 Georgescu), Țilică(74 Bădoiu), Stoica. Antrenor: Nicu Croitoru. Flacăra: Pandalache - Călin (46 Cristea), Oaie, Vîrtej, Ilie- Suciu, G.Negrea (57 Constantin) - Păun (57 Pătulea), B.Negrea, Tocan - Niculăescu (78 Petculescu). Antrenor: Gabi Paraschiv.