19.09.2018 00:08

Calificare dramatică

Calificare dramatică
Galerie foto

❚ Chindia a tremurat serios la Moreni, unde a dat peste o echipă dârză, decisă să producă o surpriză ❚ Condusă cu 1-0, gol marcat la finalul primei reprize, formația pregătită de Viorel Moldovan a reușit să întoarcă rezultatul, grație „dublei” lui Daniel Florea, golul victoriei venind în al cincilea minut de prelungire!

 

LIVIU DOBRE


Părea un meci ușor pentru Chindia Târgoviște, în compania unui adversar dintr-o ligă inferioară, cu un buget mult mai mic, dar și cu un lot cu jucători mai puțini exoperimentați. Superioritatea, cel puțin pe hărtie, nu a contat deloc, formația pregătită de Viorel Moldovan a trăit cu mari emoții jocul de la Moreni, unde a fost foarte aproape de o înfrângere rușinoasă. Ce-i drept, morenarii au arătat un joc destul de solid, dârz, acompaniat de o dorință arzătoare de a produce o surpriză. Chindia a fost însă dezamăgitoare, nu a confirmat statutul de echipă angrenată în cursa pentru promovarea în Liga 1.

Golul lui Roman și gândul eliminării

Flacăra Moreni a început în forță meciul, arătând că nu trebuie subestimată deloc. În doar minutul 8, Oprescu a fost foarte aproape de a marca în poarta Chindiei, însă s-a opus bara. A fost primul semn clar că formația lui Gabriel Paraschiv tratează cu maximă seriozitate acest meci și că i-a în calcul o calificare în șaisprezecimile Cupei României. În minutul 45 a venit și primul gol al partidei. Morenarii au deschis scorul după ce Daniel Roman a profitat de o eroare în defensiva Chindiei.

„Dubla” lui Dani Florea

După pauză, Chindia a apăsat pedala de accelerație, în căutarea golului egalizator, și pentru a evita o înfrângere rușinoasă. Dar, ca o nucă tare, dar formația morenară s-a apărat destul de bine, iar portarul Chiran, unul dintre cei mai buni jucători de pe teren, a prins o zi mare. A venit și egalarea, într-un final, în minutul 83. Chindia a primit un penalty, Chiran s-a opus la execuția lui Cherchez, însă mingea a ajuns doar până la Florea, care a înscris cu latul. Meciul a fost întrerupt apoi momente bune, asta pentru că Paraschiv și-a chemat jucătorii pe margine, lăsând impresia că vrea să retragă echipa de pe teren. Jocul s-a reluat însă, iar când nimeni nu se mai aștepta și părea ca jocul să intre în prelungiri, Daniel Florea a mai înscris o dată, în al cincilea minut de prelungire, din careu, cu un șut cu latul, după o preluare de jucător mare.

Flacăra: Chiran - M. Oprea, Andr. Costache, E. Matei, Oaie, Vîrtej, D. Cernea (70 A. Negrea), Zidăroiu (75 B. Negrea), A. Neacșu, S. Oprescu (70 C. Dinu), D. Roman. Rezerve neutilizate: A. Sîrbu - V. Parghel, I. Ilie, G. Preda. Antrenor: Gabriel Paraschiv.

Chindia: I. Popescu - Martac, Gîșă, Vătavu, C. Stoica, Mihaiu (46 A. Șerban), L. Mihai, Bg. Vasile (72 Rogoveanu), A. Manea, D. Florea, C. Neguț (59 Cherchez). Rezerve neutilizate: Meilă - Nisipeanu, Acasandrei, Dudea. Antrenor: Viorel Moldovan.