03.08.2015 00:10

"Călătorim ca sardelele, pe caniculă"


Galerie foto

❚ Goana după profit îi împinge pe șoferi să încarce la dublu mașinile, indiferent de riscurile la care supun pasagerii ❚ Recordul a fost atins pe ruta București-Târgoviște- Bezdead, în care 33 de călători au fost transportați pe... 17 locuri, într-o mașină fără aer condiționat ❚ Un călător ne-a transmis revoltat: „Am stat în picioare, ca sardelele. Ne mai trebuie untdelemnul ca să ne prăjim”, însoțindu-și comentariul cu o fotografie ❚ Societatea de transport Atyc Târgoviște a fost somată de nenumărate ori să intre în legalitate, fiind amendată în repetate rânduri

CORVIN DUMITRICĂ


 

Grupul Atyc Târgoviște continuă „campania” de batjocorire a călătorilor. Dovada este furnizată chiar de călătorii transportați „ca sardelele”, pe o căldură sufocantă. Oamenii spun că pe lângă faptul că șoferii acestei firme nu respectă orele de plecare, aceștia folosesc autovehicule cu defecțiuni și vorbesc urât.

Bomboana de pe colivă este că șoferii nu respectă atenționările primite, în nenumărate rânduri, din partea autorităților locale sau ale inspectorilor OPC și încarcă „la dublu” mașinile.

 

33 de călători, transportați pe 17 locuri „ca sardelele”

Exemplul este cursa București-Târgoviște-Bezdead, în care 33 de călători au fost transportați pe... 17 locuri, într-una dintre cele mai călduroase zile din 2015, într-o mașină fără aer condiționat!

● „Ca să ne sfideze tare de tot, șoferul a mers tot timpul cu geamul deschis doar pe partea sa. Suntem în țara lui mămăligă, în mașina de Bezdead. Am dat 17 lei și am fost 16 oameni în picioare, ca sardelele. Ne mai trebuie untdelemnul ca să ne prăjim. Este inadmisibil”.

 

Amenzile curg gârlă, neregulile continuă

Societatea de transport Atyc Târgoviște a fost somată de nenumărate ori să intre în legalitate. Mai mult decât atât, în 13 cazuri a fost amendată de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Dâmbovița.

În ciuda tuturor avertismentelor și amenzilor, atitudinea de batjocură la adresa călătorilor continuă. Săptămâna trecută, inspectorii OPC au efectuat mai multe controale la transportatorii de persoane. În urma verificărilor, a ieșit la iveală că în continuare există mașini necorespunzătoare, care nu respectă condițiile de igienă, nu sunt dotate cu aer condiționat și au scaunele rupte.

„Vinovații” au primit avertismente și amenzi usturătoare, însă asta nu pare să-i împiedice să continue „campania” de batjocorire a cetățenilor. Asta în ciuda faptului că la ultima ședință de Colegiu Prefectural, în urmă cu doar o săptămână, patronul acestei societăți, Cătălin Grigore, a afirmat că a investit în mașini noi și că va îndrepta lucrurile.

Pe de altă parte, prefectul județului, Ioan Marinescu, a afirmat că va cere sprijinul Corpului de Control al Ministerului Transporturilor pentru a soluționa aceste nereguli exasperante din transportul dâmbovițean de călători.