17.02.2020 00:20

Bugetul local, aprobat de PSD și PNL

Bugetul local, aprobat de PSD și PNL
Galerie foto

ȘTEFAN KHALIL


Bugetul local al municipiului Târgoviște a fost aprobat, iar 54% din resurse vor merge către investiții! Vineri, la primele ore ale dimineții,a fost convocată ședința extraordinară a Consiliului Local, prin care a fost adoptat proiectul privind aprobarea bugetului local. Acesta a fost trecut prin vot de consilierii aleși cu 16 voturi pentru și o abținere. Primarul Daniel Cristian Stan a precizat că o bună parte a bugetului va asigura dezvoltarea municipiului Târgoviște. ,,Legat de proiectul pe buget…este axat pe dezvoltare. 54% reprezintă ponderea secțiunii de dezvoltare per total buget. În principal, această pondere este asigurată prin proiectele cu finanțare nerambursabilă, fără a fi prinse toate în acest an pe întreaga valoare, însă este un buget, din acest punct de vedere, foarte echilibrat și care va asigura modernizarea municipiului Târgoviște prin multitudinea de investiții finanțate în principal din fonduri nerambursabile, iar cea mai mare pondere o au fondurile europene, cu precizarea că și cea dea treia unitate de învățământ, este vorba despre Școala«Tudor Vladimirescu» numărul 6, a trecut cererea de finanțare, a fost prima etapă și a intrat în evaluarea tehnică, urmând ca probabil în următoarele două săptămâni să se încheie și această etapă și să putem să ajungem în faza de semnare a contractului”, a declarat edilul municipiului Târgoviște. Au fost acordate 3000 de burse pentru unitățile de învățământ din județul Dâmbovița Tot în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu Local, la ultimul subpunct al ordinii de zi a fost aprobat proiectul privind acordarea burselor pentru elevii din ciclurile gimnazial și liceal, al învățământului preuniversitar de stat, la nivelul municipiului Târgoviște.„În principal este vorba despre instituirea a 3000 de burse pentru elevii care învață la unitățile de învățământ din municipiul Târgoviște. Sunt instituite bursele de performanță, de merit, de studiu și bursele sociale. Este diferențiat cuantumul bursei în funcție de mediile pe care le obțin copii. Fondul alocat este de 2,2 milioane de lei. Este, cred eu, o măsură binevenită pentru a încuraja, și din acest punct de vedere, performanța în educație. În ceea ce privește bursa de performanță, s-a mărit incidența și pentru clasele primare pentru că sunt și câteva concursuri care se adresează și acestor elevi”, a mai completat primarul Daniel Cristian Stan.