23.01.2015 00:18

Bugetul comunei Raciu, întors pe toate fețele

Bugetul comunei Raciu, întors pe toate fețele
Galerie foto

❚ Administrația analizează situația, astfel încât comuna să se descurce în 2015 și cu proiectele, și cu cheltuielile proprii

VIRGIL VOINESCU


 

Primarul comunei Raciu, Vasile Grădinaru, ne-a declarat că acum, la început de an, preocuparea administrației se îndreaptă către buget și necesarul de fonduri pentru proiecte.

„Se măsoară cheltuielile pe fiecare proiect ce urmează a fi dezvoltat în cursul acestui an, se fac analize pe programe. Avem în vedere cu prioritate asigurarea fondurilor de salarii, iar în paralel calculăm totul în așa fel încât să avem o funcționare normală a aparatului primăriei. Sunt lucruri importante care trebuie tratate cu responsabilitate, fiindcă de ele depind activitățile de ansamblu”, a explicat primarul.

Deocamdată, la Raciu sunt așteptate fondurile necesare pentru asistații social la care se adaugă contribuția administrației locale de 10 procente. Privitor la acest lucru, primarul Vasile Grădinaru speră ca până la finele lunii ianuarie să se efectueze plățile. În comuna Raciu sunt înregistrate 35 de dosare ale persoanelor încadrate la grad de handicap, care primesc indemnizații lunare.